Eurovision, România: Detaliile se negociază în bazarul din Baku

De PR pe

În timp ce membrii trupei Mandinga repetă pentru a fi totul perfect în semifinala Eurovision din 22 mai, echipa TVR lucrează la detaliile showului.
După prima repetiţie, Dan Manoliu, şeful delegaţiei României la Eurovision, se declară mulţumit de organizare şi de implicarea azerilor în pregătirea celui mai important concurs muzical european.
„Lumina este foarte bună, urmând să mai facem doar mici corecturi, camerele vor fi amplasate în aşa fel încât să surprindă cât mai bine showul Mandinga iar efectele speciale sunt de-a dreptul impresionante. Dacă cele două piese care ne-au adus până acum pe locul 3 în finala Eurovision au avut flăcări pe scenă, am considerat că acest semn bun nu trebuie să lipsească din show-ul României de la Baku. Aşa că vom avea şi de data aceasta flăcări sincronizate cu ritmurile Zaleilah”, povesteşte şeful delegaţiei României la Baku.
Singurul detaliu care a îngreunat puţin prima repetiţie, desfăşurată duminică pe impresionanta scenă de la Baku Crystal Hall, este legat de chingile prea elastice cu care sunt prinse instrumentele. Echipa TVR a fost nevoită să găsească rapid soluţii. În lipsa unor magazine universale sau specializate, delegaţia României a ajuns în bazar să caute chingi rezistente şi mai ales potrivite cu vestimentatia si instrumentele de scenă. Ajutorul în cursa contra cronometru a venit din partea consulului României în Azerbaidjan, domnul Paul Ananie, Secretar II al României în Republica Azerbaidjan, care a alergat împreună cu Dan Manoliu şi echipa mai multe ore până când s-au găsit „preţioasele” sisteme de prindere.
Dar alergătura nu a fost suficientă. Ultimul obstacol, tradiţionala negociere din această parte a lumii, a fost depăşit cu ajutorul consulului care şi-a arătat talentul de negociator şi a reuşit să-l convingă pe comerciant să accepte să vândă doar 5 metri din cei 100 pe care îi avea în pachetul standard. Odată cu punerea la punct a detaliilor, imaginea României pe scenă va fi impecabilă iar artiştii au parte de tot confortul pentru a oferi publicului un spectacol de calitate.
Foto: Andres Putting

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge