Erau femei de carieră, dar au ajuns să se vândă pentru o bucată de pâine. Drama femeilor din Venezuela

De Oana Savin pe
Mai multe femei din Venezuela fac tot posibilul pentru a putea pune pe masă, copiilor, măcar o bucată de pâine. Și cum situația din acea țară s-a înrăutățit, au fost nevoite să renunțe la locurile de muncă, prost plătite, și să fugă în Columbia, în speranța unei vieți mai bune.

Dar nimic nu a mers cum au plănuit. Femei cu studii și cu o carieră înfloritoare, în orice altă țară decât Venezuela, au ajuns să se prostitueze pentru a-și putea întreține copiii.

Mariza, o asistentă medicală, a trecut granița spre Columbia, în urmă cu doi ani. Și-a lăsat în urmă mama și cei doi copii. Pentru că avea studii în spate, femeia se aștepta să își găsească ușor un loc de muncă în domeniul medical.

Dar ușile i-au fost închise în față și nu a reușit să se angajeze nici măcar ca menajeră. Atunci a fost nevoită să ia o decizie extrem de dificilă.

Să fii azi cu un bărbat și mâine cu altul nu e ușor și e foarte periculos. Dar ca mamă nu te mai gândești la asta și faci ce e nevoie să faci. Este frustrant pentru că îți dai seama că ai muncit. Cinci ani de studii, de pregătire, sunt acum cinci ani pierduți, pentru că nu mă pot angaja”, a spus fosta asistentă unor jurnaliști.

În Venezuela, din salariul pe 15 zile, Mariza abia dacă își permitea să cumpere o pungă de făină. Din cauza crizei alimentelor și a produselor, nu găsea nici măcar scutece pentru bebelușul ei.

Ea a povestit cum oamenii se așezau la cozi la magazine încă din timpul nopții, așteptând să primească un bon de ordine pentru a doua zi. Apoi mai așteptau încă o zi pentru a intra în magazin.

Înainte nu era foamete, nu era lipsă de alimente, nu era diziviune. Dacă plecai din țară, plecai de voie, nu de nevoie”, a precizat femeia.

Malcia, o fostă avocată, a plecat tot în Columbia, lăsându-și copiii în grija părinților.

Îmi permiteam să le dau să mănânce doar la micul dejun, poate uneori și la prânz. De cele mai multe ori mergeau flămânzi la culcare”, a povestit ea.

Spera ca în Columbia să găsească o slujbă de menajeră sau bonă. Însă niciodată nu și-a imaginat că va ajunge „la o asemenea extremă”.

Am ajuns să fac lucruri care nu dau bine, doar pentru a supraviețui. Îi cer zilnic iertare lui Dumnezeu pentru că mă gândesc mereu la chipurile copiilor mei, la părinții mei. Nu e ușor, prietene, nu e deloc ușor”, a spus Malcia.

Prin același lucru trece și Erica, în vârstă de 17 ani. Fata are un bebeluș de 7 luni și a fost nevoită să își vândă trupul pentru a face rost de cele necesare copilului. Cum este minoră, nu poate face rost de un loc de muncă.

N-am de gând să îmi las copilul flămând sau fără scutece. Mă consider un copil care crește un copil. Dacă nu era Nicolas Maduro și guvernul lui, acum aș fi studiat pentru a ajunge medic veterinar”, a afirmat tânăra.

Peste 3 milioane de venezueleni și-au părăsit țara, casele și familiile, iar peste un milion dintre ei au emigrat în țara vecină, Columbia.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Gossip Girl se întoarce! HBO pregătește un spinoff al celebrei serii

Gossip Girl se întoarce! HBO pregătește un spinoff al celebrei serii