Emoţionant! Copilul de 4 ani omorât de maidanezi a fost îngropat cu maşinuţele preferate

De Libertatea.ro, pe

Ieri, Andrei (6 ani), fratele mai mare al lui Ionuţ, tot spera că frăţiorul lui va veni să se joace cu el. Să meargă amândoi în parc, să alerge şi să se joace cu maşinuţele. Nu a avut parte însă de această bucurie. Ionuţ a luat-o pe alt drum. Spre Cer.
Şi nu din vina lui. Ci din cauza nepăsării autorităţilor, care de mai bine de 20 de ani n-au fost în stare să ia o măsură în privinţa maidanezilor. Iar o haită de câini fără stăpân a ajuns să-l sfâşie pe micuţ, în timp ce se juca într-o zonă de lângă Parcul Tei din Capitală, la începutul acestei săptămâni. Îngeraşul familiei Anghel a fost îngropat ieri la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.
„Doamne, cum a fost posibil?”, „Ce-au avut, Doamne, câinii ăia cu acest copil nevinovat?”, „Câţi copii trebuie să mai moară ca statul să ia măsuri?”, spuneau ieri câteva femei venite să aprindă o lumânare la căpătâiul lui Ionuţ.
Zeci de bucureşteni s-au adunat la capela Bisericii Sf. Gheorghe ca să asiste la slujba de înmormântare. Mulţi dintre cei veniţi, părinţi sau bunici, nu-l cunoşteau pe micuţ, dar au vrut să-l conducă pe ultimul drum.
Printre persoanele care au adus o coroană s-a numărat şi Ecaterina Andronescu.
„Omorâţi câinii, guvernanţilor, că, uitaţi, ne omoară ei pe noi!”, au strigat oamenii după fostul ministrul al educaţiei. După ce a văzut cum arăta Ionuţ în sicriu, Ecaterina Andronescu a ieşit din capelă plângând în hohote.
Citeşte mai multe pe site-ul Libertatea.ro!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!