Ellie White: “La două săptămâni după naştere voi fi din nou pe scenă!”

De Diana Zagrean pe

Chiar dacă este însărcinată în șase luni, Ellie White parcurge sute de kilometri pentru a-și întâlni fanii în concertele pe care le susține în țara.
Artista are agenda plină de spectacole și spune că va cânta până în luna a noua de sarcină, mai exact până în noiembrie.

Ellie White a mărturisit că nici la scurt timp după naștere, nu va sta prea mult pe acasă. De Sărbători, la doar două săptămâni după ce va aduce pe lume un băiețel, Ellie va urca din nou pe scenă.
„Sfarsitul de an mă prinde concertând în țară. În octombrie am pregătite deja concerte, în noiembrie mă relaxes puțin, iar de Revelion, după naștere, voi fi din nou pe scena”, a mărturisit artista.

Perioada sarcinii nu i-a schimbat foarte mult stilul de viață. „In afară faptului că obosesc puțin mai repede, nu am renunțat să fac absolut nimic din ce făceam până acum. Merg în continuare la aerobic, fitness, repetiții cu dansatorii, însă, e adevărat, nu mai fac toate exercițiile de dinainte”, a declarat artista.

Foto: PR
 

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica