Cristi Puiu, Stere Gulea, André de Margerie și Treasa O’Brien invitați în Bucovina

Cea de-a șaptea ediție a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop (AW), condus de Dan Nuțu, s-a încheiat zilele trecute, la capătul a 30 de zile de cursuri teoretice și filmări pe zi, noapte, arșiță sau ploaie pe dealurile Bucovinei.
Premiul pentru cel mai bun documentar de scurtmetraj a fost acordat ex aequo, filmelor „The Bed is Broken” și „The Doge’s Palace” – două povești complet diferite, despre o temă comună: prietenia.
Cu puțin înaintea premierei, cei 12 participanți de anul acesta, strânși la Casa Călin din toate colțurile Europei de Est, migăleau ultimele corecții de culoare, emoționati de ideea că vor debuta în fața unor reprezentanți ai industriei filmului european, organizatori de festivaluri, regizori și critici de film.
Experții Jacques Deschamps și Tania Rakhmanova, doi regizori care au ghidat echipele pe parcursul ultimelor trei săptămâni și au continuat munca regizorilor Rafi Pitts și Jeroen Berkvens din primele două săptămâni de workshop, vorbesc despre aceste emoții: „marea lor provocare a fost aceea de a realiza un film de la zero, într-un loc de care erau complet străini. Dar tocmai această provocare s-a transformat într-un mare beneficiu, pentru că au descoperit un mod cu totul nou de a gândi și construi un film, conștienți că fiecare pas pe care îl fac și fiecare cadru pe care îl trag îi poate costa scump la sfârșit, atunci când vor fi jurizați exact de oamenii cu care speră să lucreze pe viitor”, spune Jacques Deschamps.
Din juriu au făcut parte regizorii Cristi Puiu și Stere Gulea, alături de André de Margerie (directorul departamentului de Relaţii Internaţionale al televiziunii ARTE France) și Treasa O’Brien, producătorul festivalului Open City London Documentary Festival. Premiul presei a fost acordat de Sebastian Eduard (Jurnalul Național), Gabriela Lupu (România Liberă) și Grig Bute (Cațavencii).
Foto: PR
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!