Cod galben de ploi abundente în ziua de Florii. Temperaturile scad cu 12 grade

De Oana Savin pe
Vremea s-a încălzit în ultimele zile, iar românii deja s-au pregătit să petreacă de Florii în aer liber, însă natura nu pare să țină cu ei. Meteorologii anunță pentru acest weekend o schimbare bruscă de vreme, temparaturile scăzând cu până la 12 grade. Mai mult, a fost emis un cod galben de vânt și ploi abundente.

Atenționarea meteorologică va intra în vigoare sâmbătă la ora 09:00 și expiră duminică la orele 23:00.

Începând de sâmbătă dimineaţă, în Banat, Crişana, Maramureş, apoi şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 martie/1 aprilie) local şi în Oltenia vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-60 km/h, temporar 65-75 km/h.

La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la peste 1.500 m altitudine, rafalele vor depăşi 80-100 km/h.

În aceste regiuni, din a doua parte a zilei de sâmbătă, ploile vor fi în extindere şi în intensificare, astfel că, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 15-25 l/mp, iar în vest şi nord-vest local 30-40 l/mp.

Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină.

Sâmbătă, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, însă duminică valorile termice vor scădea semnificativ, chiar şi cu 10-12 grade.

La munte, duminică, ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar spre seară, în special în Carpaţii Orientali, se va depune strat nou de zăpadă.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească