Cătălin Botezatu vine la Media Music Awards! A renunţat la o vacanţă în Miami pentru Sibiu!

De Unica.ro pe

Cătălin Botezatu se numără printre invitații speciali ai marelui eveniment muzical Media Music Awards, ce va avea loc pe 19 septembrie la Sibiu. Special pentru această ceremonie, designerul a renunțat la o vacanță în Miami.
„Sunt un mare fan al muzicii românești și știu că Media Music Awards este cea mai mare gală de premii din România. Mă onorează invitația și am ținut să particip la evenimentul de la Sibiu chiar dacă în acea perioadă trebuia să fiu la Miami, în vacanță. Între 5 și 14 seprembrie voi fi la festivalul de modă de la New York unde voi prezenta o nouă colecție, iar după show aveam de gând să dau o fugă până la Miami pentru câteva zile de relaxare. Mă întorc însă mai repede pentru a participa la ceremonia de la Sibiu”, declară Cătălin Botezatu.
Designerul va bifa o apariție vestimentară de senzație pe Green Carpet, covorul oficial de primire care, anul acesta, va fi realizat din gazon pentru a respecta tenta ecologică a evenimentului. Apoi, va fi invitat pe scena galei pentru a înmâna unul din cele mai importante trofee ale anului.
La Media Music Awards vor urca pe scenă artiști de top precum Holograf, Andra, Vama, Smiley, Alex Velea, Connect-r, Corina, LaLa Band, Vunk, Elena Gheorghe, Andreea Bănică, What’s Up, Cabron, Anda Adam, Deepcentral, Guess Who, Puya, Maximilian, Grasu XXL, Zdob și Zdub, Delia, Fly Project, Nicole Cherry si Faydee.
Trofeele Media Music Awards se acordă în mod transparent pe baza difuzărilor media din ultimul an, monitorizate de Media Forest, instituția care contorizează aparițiile radio și TV. Evenimentul reprezintă astfel un adevărat barometru al impactului pe care artiștii și piesele lansate îl au asupra publicului, cei mai difuzați fiind și cei mai ceruți de public.
Media Music Awards este susţinut strategic de Consiliul Local Sibiu, prin Casa de Cultură a Municipiului, şi mediatizat de ADPM PR, singura agenţie de Celebrity PR din România.

O tânără de 18 ani, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, a murit de meningită

O tânără de 18 ani, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, a murit de meningită