Artiștii au dat startul distracției la digiTALES by Cat Music

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Miercuri, 11 iulie 2018, 16:23
Peste 500 de invitați din industria muzicală au pășit în era viitorului la digiTALES by Cat Music. Evenimentul, o impresionantă desfășurare de forțe, a prezentat publicului printr-un show multimedia cele mai importante realizări ale casei de discuri în domeniul digital.

Totodată, Dan Popi și invitații săi au vorbit în premieră despre platforma catmusic.ME și despre cel mai nou proiect, hub-ul TRU-primul creative space dedicat creatorilor de conținut digital. Bazat pe un concept unic, TRU adună sub umbrela sa creativi din diverse domenii care au ca spațiu de lucru mediul online și adaugă la mixul creației factorul tehnic. Cu această ocazie au fost sărbătoriți  11 ani de când s-a lansat canalul de Youtube ce numară în prezent peste 4,5 milioane de abonați, primul sistem multichannel din țară – 47 canale muzicale și nu numai, ce adună peste 230 de milioane de vizualizari pe YouTube, în fiecare luna.

Și, cum din cadrul evenimentului nu avea cum să lipsească muzica, seara a continuat cu o serie de concerte susținute de Ruby, Lidia Buble, JO, Mandinga și Smiley, iar piese precum “Nu pune la suflet”,”Condimente”,”Camașa”, “Sub apă”, “Vals”, “Domnu’ Smiley” și “Arquitectura” au fost cântate la unison de către invitați. Printre artiștii prezenți s-au numărat: Andreea Bănică, Elena Gheorghe, Andreea Bălan, Marius Moga, DJ Sava, Ioana Ignat, Carine, Ilinca Băcilă, Olga Verbițchi, Tuan, Elianne, George Hora, Iulia Dumitrache, Seredinschi, Kamara și nu numai. Vezi în galeria foto imagini cu artiștii prezenți la evenimentul Cat Music!

Citește și – Cum arăta Gabriela Cristea în urmă cu 20 de ani. Prezentatoarea TV a pozat goală

Artiștii au dat startul distracției la digiTALES by Cat Music

Sursă foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!