Arhiducesa Elisabeth Sandhofer, fiica principesei Ileana, a încetat din viață

De Oana Savin, pe
Arhiducesa Elisabeth Sandhofer, fiinca cea mică a principesei Ileana, a încetat din viață la vârsta de 76 de ani, după o lungă și grea suferință.

Bgdana Balmuș, purtător de cuvânt al Castelului Bran, a anunțat că Arhiducesa Elisabeth Sandhofer a murit în noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2019, în Austria.

Castelul Bran anunţă cu profundă tristeţe despărţirea de Alteţa Sa Imperială şi Regală, Arhiducesa Elisabeth Sandhofer, care a trecut la cele veşnice după o lungă şi grea suferinţă. Prezenţă caldă, discretă şi de un umor fin, a marcat definitiv revenirea la viaţă a Castelului Bran, ieşit din lunga sa noapte comunistă. Se va afla mereu în rugăciunile noastre, împreună cu bunica sa, Regina Maria şi cu mama sa, Principesa Ileana. Dumnezeu să o odihnească în pacea veşnică!”, au anunțat reprezentanții Castelului Bran.

Arhiducesa Elizabeth, care s-a născut în anul 1942, a fost fiica cea mică (al şaselea copil) a principesei Ileana.

Castelul Bran a fost retrocedat în 18 mai 2006 arhiducelui Dominic de Habsburg, fratele arhiducesei Elisabeth Sandhofer, dar a rămas pentru încă trei ani în administrarea statului român, prin Ministerul Culturii. În mai 2009, Castelul Bran a trecut oficial în proprietatea lui Dominic de Habsburg.

În acel moment, obiectele de patrimoniu din castelul de la Bran au fost retrase de Ministerul Culturii, fiind depozitate la Vama Medievală. În Castelul Bran au fost aduse, în schimb, obiecte din colecţia personală a lui Dominic de Habsburg.

Castelul Bran rămâne în continuare cel mai vizitat obiectiv turistic din judeţul Braşov, depăşind un milion de vizitatori în anul 2017.

Sursă foto: Castelul Bran

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!