A apărut sticla eco fără BPA!

De Unica.ro pe

Cunoaştem deja faptul că sticlele de plastic, pe care le cumpărăm cu apă, sucuri sau alte lichide de pe rafturile magazinelor, conţin BPA(Bisfenol A), o substaţă chimică extrem de periculosă. S-a descoperit că BPA poate provoca multe probleme de sănătate, iar printre cele mai des întâlnite sunt alergiile, mai nou tulburările hormonale care pot aduce pubertate precoce la copii, cancer de sân, sau cancer de prostată şi multe alte afecţiuni, mai ales la bebeluşii care consumă lapte din sticle cu BPA.
Astfel, s-a născut sticla EQUA, fabricată din material de origine organică, de calitate foarte bună, care conţine Eastman Tritan. Este o sticlă foarte uşoară, sigură pentru sănătatea ta şi deloc dăunătoare mediului înconjurător. Trebuie să fim conştienţi că dacă vom folosi o astfel de sticlă vom reduce orice risc de deteriorare a mediului înconjurător. Peste toate, cei de la Equa donează 10% din profitul net organizaţiilor ecologice.

Numele sticlei ilustreză principiile după care echipa Equa se ghidează: grija pentru mediu şi pentru sănătatea noastră, dar şi dorinţa de a implica cât mai multe personae într-un stil de viaţă active.
Sticlele Equa sunt disponibile în doua dimensiuni- 0.6 litri si 0,4 litri, iar prima colecţie a fost create din dorinâa de a conştientiza importanţa mediului înconjurător, dar şi efectul negative al plasticului asupra sănătăţii noastre.

Sticlele Equa sunt foarte uşoare şi le poti lua cu tine oriunde. Mânerul din material textil aflat sub capac, a fost gândit special pentru a putea fi agăţate cu uşurinţă.

Sfat pentru slabit de la specialistii Equa pe www.ecotrend.ro

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica