Ana Ularu joacă în cel mai recent film al Susannei Bier, câștigătoarea Oscar-ului de anul trecut pentru Cel mai bun film străin

De PR, pe

Ana Ularu filmează zilele acestea la Praga, pe platoul celei mai recente pelicule semnate de regizoarea daneză Susanne Bier, câştigătoarea de anul trecut a Oscar-ului pentru cel mai bun film într-o limbă străină („In a Better World”).
Actrița de 26 de ani joacă alături de Bradley Cooper („The Hangover” – 2009, „The A-Team” – 2010, „Wedding Crashers” – 2005, „Limitless” – 2011) şi Jennifer Lawrence (rolul principal din blockbuster-ul „The Hunger Games” – 2012; „Winter’s Bone” – 2010), interpreții rolurilor principale. Ana a primit anul acesta trofeul Shooting Stars, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal în 2012.

„Serena” este o dramă plasată în perioada crizei economice din perioada interbelică, în statul Carolina de Nord, din SUA. Pelicula va fi lansată în cinema în 2013.

Ana Ularu o interpretează pe Rachel Hermann, mama copilului lui George Pemberton (Bradley Cooper) și femeia care credea ca ii va fi aleasă, dar ajunge să fie ilegitimă și amenințată.

„E un rol cu foarte multă emoție, un personaj care își descoperă puterea și determinarea prin intermediul instinctului de supraviețuire, unul din eroii subtili ai literaturii”, spune Ana. „Și e o plăcere să construiesc raportul de puteri și traiectoria lui Rachel, mai ales fiind antagonista Serenei (Jennifer Lawrence), alături de o regizoare pe care o ADOR”, povestește actrița.

În plină perioadă de producţie, „Serena” spune povestea lui George Pemberton (Bradley Cooper) şi a soției sale, Serena Pemberton (Jennifer Lawrence), ce călătoresc din Boston în munţii din Carolina de Nord, unde întemeiază un imperiu al cherestelei, în anul 1929. Serena se dovedeşte rapid a fi egală oricărui bărbat: supraveghează echipele de lucru, vânează şerpi cu clopoţei şi chiar salvează viaţa unui om în sălbăticie. Împreună, cei doi îşi guvernează domeniul precum un rege şi o regină, ucigând sau supunând pe oricine se pune în calea ambiţiilor lor. Dar, atunci când Serena află că nu poate avea un copil, pleacă să o ucidă pe Rachel Hermann (Ana Ularu), iubita și mama copilului lui George înainte ca el să se căsătorească.  Şi, când începe să suspecteze că George îşi protejează familia nelegitimă, mariajul intens şi pasional al Pemberton-ilor se fisurează, pe măsură ce povestea se îndreaptă spre deznodământul răvăşitor.

Filmul în care joacă acum Ana este o co-producţie 2929 Productions – o companie din Los Angeles care a produs și finanțat filme ca „Good Night, And Good Luck”, al lui George Clooney, peliculă care a primit șase nominalizări la Premiile Academiei, „What Just Happened”, cu Robert De Niro, „The Burning Plain, cu Charlize Theron și Kim Basinger. Chockstone Pictures şi Studiocanal (una dintre cele mai mari companii europene de co-producție, distribuție și vânzare de filme) sunt, de asemenea, co-producători.

La cadru, Ana joacă alături de Bradley Cooper („The Hangover” – 2009, „The A-Team” – 2010, „Wedding Crashers” – 2005, alături de Owen Wilson şi Vince Vaughn şi „Limitless” – 2011, cu Robert De Niro) şi Jennifer Lawrence (a jucat rolul principal din blockbuster-ul „The Hunger Games” – 2012; „Winter’s Bone” – 2010), interpreții rolurilor principale. Ana are scene și alături de actorii Toby Jones („Tinker, Tailor, Soldier, Spy” – 2011, “My Week with Marilyn” – 2011), Rhys Ifans („Skyfall” – 2012, “The Amazing Spider Man” – 2012), Sam Reid și Kim Bodnia.

Scenariul filmului este o adaptare a romanului omonim scris de poetul şi romancierul american Ron Rash, roman aflat pe lista finală a nominalizaţilor la Premiul PEN/Faulkner 2009, adaptarea fiind semnată de scenaristul Christopher Kyle („Alexander”, 2004). „Spectatorii sunt atraşi de poveşti măreţe cu personaje autentice. Iar cu o distribuţie atât de spectaculoasă şi un regizor de talia Susannei Bier, suntem încrezători că publicul va aprecia filmul „Serena” ca fiind fascinant”, mărturiseşte Ben Cosgrove, unul dintre co-producătorii filmului.
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!