7 moduri ştiinţifice de a explica dragostea

De Stela Moisescu pe 24 ianuarie 2010

Te-ai întrebat vreodată de ce l-ai ales fix pe el şi nu un alt bărbat? Sau de ce a rezistat relaţia vostra atâta timp? Tinzi să spui pentru că sunteţi suflete pereche? Eşti sigură că…
…ţi-a fost ursit chiar colegul de birou sau amicul prietenei tale?

Ai remarcat vreodată că tinzi să nu fii atrasă de tipii cu un IQ foarte diferit de al tău? Iar la polul opus, te atrage doar un anumit gen de bărbaţii, cu care preferi să împarţi acelaşi cod poştal?

Ei bine, Peter Salovey, decanul Universităţii Yale şi fondatorul noţiunii de „inteligenţă emoţională” a reuşit să găsească cele 7 variabile de care depinde atracţia dintre două persoane, dar şi posibilitatea întemeierii unei relaţii de durată.

Aşadar, pregăteşte-te pentru o viziune extrem de realistă, dar şi practică în privinţa felului în care ne alegem partenerul de cuplu!

Cercetătorul consideră că atracţia se stabileşte, în primul rând, dacă există proximitate spaţială, familiaritate şi similaritate între voi doi.

Cu alte cuvinte, slabe sunt şansele să accepţi o întâlnire cu un bărbat care locuieşte în alt oraş, pe care nu l-ai mai vazut niciodată înainte şi cu care simţi că n-ai absolut nimic în comun.

Iată care sunt argumentele lui Peter Salovey!

1. Proximitate spaţială

Potrivit cercetătorului, oamenii care se află într-o proximitate spaţială au mai mari şanse să se simtă atraşi unul de celălalt şi să formeze un cuplu.

Salovey citează mai multe studii care confirmă valabilitatea acestei prime variabile.

Potrivit unei cercetări realizate în oraşul New York, şansele formării unui cuplu cresc pe măsură ce scade distanţa dintre locuinţele oamenilor.

Un studiu asemănător s-a realizat şi într-un campus universitar. Cu cât era o distanţă mai mică între uşile camerelor de cămin, cu atât creşteau şansele existenţei unei atracţii şi a unei relaţii de cuplu între studenţi. Aşadar, prima variabilă de alegere partenerului, proximitatea spaţială, a fost demonstrată la metru!

2. Familiaritate

Salovey consideră că tindem să ne îndrăgostim de persoanele care se învârt în mediul nostru, cele care ne sunt familiare într-o oarecare măsură. El argumentează astfel: „Îi arăt unui om câteva cuvinte dintr-o limbă străină, după care îi scriu un text inserând cuvintele arătate, plus alte cuvinte pe care nu le-a mai văzut. Dacă îl întreb care este sensul textului nu va ştii să-mi răspundă. Dacă îl pun totuşi să aleagă cuvintele care îi plac mai mult, le va alege pe cele pe care le-a văzut fugitiv înainte.”

Potrivit lui Salovey, familiaritatea are un efect, uneori inconştient. Aşa că, mai mari sunt şansele să-l alegi pe colegul de muncă pentru o relaţie, nu pe străinul care stă la coada de bilete.

3. Similaritate

Salovey citează multe studii ce demonstrează că, în realitate, cu cât există mai multe asemănări cu atât cresc şansele atracţiei dintre două persoane.

Chiar dacă „opusurile se atrag”, tu câte femei elegante vezi la braţul unui motociclist pe stradă? Mai degrabă, remarcăm persoane cu acelaşi stil vestimentar care se ţin de mână pe stradă.

Desigur, asemănările nu se limitează doar la aspectul fizic. Salovey consideră că suntem predispuşi să ne alegen un partener care are aceleaşi valori morale şi convingeri ca şi noi.

Mai departe, Peter Salovey adaugă pe lista variabilelor încă patru, ceva mai subtile, dar la fel de influente în alegerea partenerului.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Meghan Markle este însărcinată

Meghan Markle este însărcinată