Interviu cu Diana Năstase, victima fenomenului bullying

De Ioana Tătaru pe

Diana Năstase, o tânără în vârstă de 20 de ani, a trecut prin experiența bullying, atât în perioada școlii generale, cât și în liceu. Colegii o ironizau din cauza aspectului fizic, în special în clasa a 9-a, când a suferit de pareză facială periferică.

Diana Năstase: „Bullying-ul era constituit în mare parte din jigniri și uneori din agresiuni”

Diana Nastase

Diana, povestește-mi puțin despre experiența ta…

Experiența mea s-a desfășurat pe tot parcursul liceului, de la jigniri la manifestări fizice. Cu timpul, a devenit ceva ce încercam să evit pe cât posibil având în vedere că nici măcar cadrele didactice nu aveau intenția să intervină. Mă simțeam dezorientată, singură și chiar începusem să cred că problema este la mine. În ciuda acestor lucruri, am reușit să mă concentrez asupra studiilor

Cum se manifestau agresorii?

În general, agresorii îmi adresau jigniri, spre exemplu când mergeam spre clasă îi auzeam cum își spun unul altuia: „Ce urâtă e!”, „Nu ai vrea să te sinucizi?” sau pur și simplu îmi puneau piedică, mă loveau cu pumnii în spate și încercau să mă prindă de păr.

Cum reacționai în acele momente?

În acele momente ignoram orice făceau ei și mergeam mai departe, fără să le răspund. În cazul manifestărilor fizice, îi dădeam la o parte și intram în clasă. Nu voiam ca aceste întâmplări să devină mai severe.

Ce efect a avut asupra ta comportamentul celorlalți?

Efectul pe care l-a avut asupra mea a fost unul destul de major, aș putea spune. Chiar și acum, după atâția ani în care mi s-a spus că sunt foarte urâtă, încă consider că este adevărat și mă urăsc pentru ceea ce sunt, însă mă bucur că am reușit să trec peste, în mare parte.

Ai simțit vreodată să eviți interacțiunea cu cei din jurul tău?

Evitam de cele mai multe ori interacțiunile cu cei de vârsta mea și simt nevoia să o fac în continuare. Din această cauză, majoritatea prietenilor mei sunt cu câțiva ani mai mari decât mine, deoarece asta mă face să mă simt mai confortabil.

Care era imaginea ta despre cei din jur?

Nu am o anumită imagine în minte despre cei din jur. În urma acelei experiențe, perspectiva mea față de ceilalți s-a schimbat, iar acum nu mai consider că cei din jur îmi vor răul. Din contră, am realizat că nu este așa.

Cum ai reușit să treci peste această etapă, ce soluții ai găsit?

M-a afectat pentru o perioadă lungă de vreme. După acest lucru, am reușit să întâlnesc persoane noi, oameni care au trecut prin aceleași experiențe, iar încetul cu încetul lucrurile s-au îmbunătățit. Am reușit să trec peste această etapă vorbind mai mult despre asta.

Ce sfat le dai celor care sunt victimele bullying-ului?

Sfatul meu pentru victimele bullying-ului ar fi să încerce să caute ajutor, să spună ce se întâmplă unor cadre didactice, părinților, prietenilor. Nu au de ce să se teamă! Oricând cineva poate lua atitudine și poate opri aceste lucruri. Ar trebui să își facă povestea auzită și să știe că nu sunt singuri!

Sursă foto: Arhivă Personală, Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro