Slăbeşte fără înfometare cu dieta Atkins!

Tradiţionalele mese de sărbători înseamnă nu numai voie bună, ci şi kilograme în plus. Dacă vrei să scapi de ele rapid, poate că n-ar strica să te gândeşti la o dietă fără carbohidraţi…

… aşa cum este programul Atkins. Acesta îţi promite că vei slăbi, fără a suferi de foame, doar eliminând carbohidraţii din dieta ta.

Dieta Atkins nu pare a fi un regim de slăbire pentru că nu îţi spune ce, cât şi când să mănânci. Nu trebuie să mănânci la ore fixe, să-ţi cântăreşti alimentele sau să suferi de foame.

Singura regulă este să elimini din alimentaţia ta carbohidraţii, adică cerealele, pâinea, dulciurile, orezul, fructele, alcoolul şi chiar unele legume. În schimb, ai voie să mănânci carne slabă, ouă, lactate şi grăsimi bune, cum este uleiul de măsline. Acestea pot fi consumate oricând şi în orice cantităţi.

În prima fază, care durează două săptămâni, consumul de carbohidraţi trebuie redus la 20 de grame pe zi.  Ai voie să mănânci doar legume cu frunze verzi, carne, ouă şi lactate. Fără fructe, fără dulciuri, fără pâine.

În a doua fază, cea de slăbire, poţi să mănânci mai multe legume, nuci şi seminţe dar te concentrezi, în continuare, pe proteine.

A treia fază, cea de menţinere, începe atunci când ai ajuns la greutatea dorită şi continuă toată viaţa. Ai voie să consumi surse de carbohidraţi “buni” adică legume şi cereale integrale, dar numai în cantităţi mici. Nu ai voie să mănâci alimente rafinate ce conţin carbohidraţi, de exemplu dulciuri, produse de patiserie.

Dieta se bazează pe faptul că organismul foloseşte carbohidraţii drept energie, iar în momentul în care nu-i mai primeşte va apela la depozitele de grăsime. Când mănânci prea mulţi carbohidraţi, spune teoria din spatele dietei, corpul tău nu apucă să-i folosească pe toţi, mai ales dacă eşti sedentară, şi excesul se depune sub formă de grăsime.

Ca să scapi de această grăsime, organismul tău trebuie să o folosească pentru a produce energie şi nu poate face asta decât în situaţia în care nu mai primeşte carbohidraţi.

Deşi această teorie este discutabilă, dieta pare să dea rezultate, cel puţin pe termen scurt. Totuşi, spun unii specialişti, slăbeşti nu pentru că renunţi la carbohidraţi, ci pentru că opţiunile tale alimentare sunt mai reduse. Iar pe termen lung, rezultatele ar fi aceleaşi cu ale oricărei alte diete: ai toate şansele să te îngraşi la loc. 

Avantaje

– Se poate mânca oricât, fără a suferi de foame
– Se poate mânca şi la restaurante sau în situaţii sociale
– Nu necesită un efort financiar foarte mare
– Nu necesită foarte mult timp pentru a găti sau căuta alimentele

Dezavantaje

– Pentru că se consumă numai produse de origine animală, în orice cantităţi mari, este posibil să crească nivelul colesterolului.
– Pentru că sunt interzise legumele şi fructele pot să apară carenţe de vitamine.
– Alimentele care conţin carbohidraţi, conţin şi fibre, iar dacă acestea îţi lipsesc, se instalează constipaţia. 
– Lipsa carbohidraţilor poate să dea lipsă de energie şi senzaţii de somnolenţă. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Sănătate
Vă recomandăm: