“Sînt o babă comunistă!”, cea mai tradusă carte în 2009

Franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză şi lista continuă până la zece. “Sînt o babă comunistă!”, penultima carte scrisă de Dan Lungu, s-a bucurat de un succes răsunător…
… în Europa, fiind cel mai tradus roman în acest an.

Literatura contemporană începe să prindă contururi ferme sub lupa criticilor literari prin resuscitarea perioadei comuniste, regăsită tot mai des în atenţia scriitorilor români.  

Din păcate, însă, însemnele de creaţie veritabile sunt mai cu seamă apreciate în străinătate decât aici. Deşi opera lui Dan Lungu a primit de la început aprecieri din partea criticilor străini, în România, aceasta a fost primită cu rezerve şi, mai mult, i s-a reproşat scriitorului că romanul va aduce prejudicii de imagine românilor.  
  
Cu toate acestea, nici măcar autorul nu îşi poate explica succesul pe care îl aduce cartea sa după cum recunoaşte Dan Lungu şi în interviul pe care ni l-a acordat recent.

Perioada comunistă este un subiect care revine tot mai mult în atenţia scriitorilor şi a regizorilor. Totuşi, succesul presupune să vii cu ceva nou, o perspectivă inedită. Cum explicaţi succesul pe care îl are romanul “Sînt o babă comunistă"? Care este ideea pe care o transmite
  
Lucrurile de acest gen, cum e succesul unei cărţi, sunt foarte greu de explicat. Desigur, am câteva idei, câteva ipoteze, însă nu pot garanta că am prins cu exactitate realitatea. Cred că a privi empatic şi a vorbi relaxat despre o perioadă tulbure şi dureroasă reprezintă atuuri ale cărţii. Umorul blând face posibilă atacarea multor teme sensibile şi recunoaşterea multor puncte vulnerabile din trecutul nostru.  

Dacă în “Raiul găinilor” focalizăm perioada tranziţiei pe o stradă dintr-un oraş de provincie, în “Sînt o babă comunistă!” tema centrală este ceea ce eu am numit nostalgia paradoxală.

Am încercat să înţeleg cum este posibil că Emilia Apostoae, o femeie care a suportat constrângerile şi privaţiunile dictaturii, să-l regrete pe Ceauşescu şi regimul pe care el îl reprezintă.   

Mulţi cititori din România, dar şi din străinătate, mi-au mărturisit că au râs cu lacrimi citind acest român, însă dincolo de amuzament au simţit şi valurile unei mari nelinişti. Asta pentru că nostalgia după o dictatură nu este o specialitate sută la sută românească, ci o întâlnim şi în Italia de după Mussolini sau în Spania de după Franco…
  
Titlul ne dezvăluie că povestea este redata dintr-o perspectivă feminină. Autorul este cel care empatizeaza în rolul unei femei sau personajul este inspirat din realitate? Cine este el?  
  
Am cunsocut o bătrână de o nostalgie vehementă, dar cred că asta nu e o surpriză pentru nimeni. Interesant este că, după ce am terminat de scris românul, am găsit multe alte persoane asemănătoare Emiliei Apostaoe, bătrâna mea guralivă şi, în cele din urmă, simpatică. În acelaşi timp, am empatizat şi cu Emilia cea tânără, cu problemele femeii în perioada comunistă.

Cred că nu întâmplător după acest roman am coordonat împreună cu Radu Pavel Gheo un volum colectiv care se numeşte "Tovaraşe de drum. Experienţă feminină în comunism”. 

Când aţi scris cartea va aşteptaţi să aibă un succes aşa de mare? Dar la un premiu pentru literatură?  

Nu, nu m-am aşteptat deloc. Chiar absolut deloc. Imaginaţi-va, totuşi, contextul în care a apărut cartea: toată lumea scoate la iveală atrocităţile totalitarismului (şi pe bună dreptate!), mulţi vor să uite trecutul, să-l îngroape, să nu-şi mai amintească nimic din umilinţele de altă dată, iar eu vin cu un roman care are ca subiect central nostalgia după această perioadă şi developarea vieţii cotidiene în comunism.

La ce să te aştepţi când faci aşa ceva dacă nu la multe borcane în cap sau, în cel mai bun caz, la o indiferentă politicoasă? Cât despre succesul în străinătate, nici nu mi-a trecut prin cap, căci nici o clipă nu m-am gândit că românul va fi tradus în atâtea limbi.
  
Prin ce se diferenţiază această de celelalte cărţi pe care le-aţi scris?  

Personajul femin, în vârstă şi realtiv necultivat mi-a pus destule probleme atunci când am scris cartea, mai ales că totul e privit din perspectiva acestei femei. Nu mi-a îngăduit să întru în filosofii complicate sau stări de spirit foarte sofisticate, aşa că romanul degajă o anumită simplitate. Este vorba de o simplitate foarte lucrată şi care, pe de altă parte, da seamă de mecanismele schematice ale unei dictaturi, în care personajul principal este proletarul… Cred că aici se află particularitatea acestei cărţi. 
  
Sînt o babă comunistă" este un roman apreciat de cititori. Cartea a adus şi critici
  
A fost apreciat şi de critică, mai cu seamă în Germania, unde s-a bucurat de foarte multe cronici. Desigur, au existat şi rezerve – acestea mai curând în România. I-a fost reproşată simplitatea de care vorbeam. Alţi critici m-au acuzat că eu însumi aş avea nostalgii sau că biletul de tramvai, la momentul la care se întâmplă acţiunea, era mai ieftin decât se înţelege din carte.

La o lectură în străinătate, un funcţionar de la ambasada noastră mi-a sugerat că aş face o imagine proastă României vorbind despre lucrurile astea… În fine, atunci când publici o carte cred că trebuie să fii pregătit să primeşti tot felul de reproşuri, unele întemeiate, altele fanteziste. În cele din urmă, cred că e normal să fie aşa.

V-aţi gândit la un alt subiect de carte? Despre ce alte subiecte credeţi că este interesat publicul să citească?

De la publicarea acestei cărţi, am mai scos un roman, cu o temă radical diferită, “Cum să uiţi o femeie”. Acum mai am în cap trei scheme de roman, nu ştiu când şi dacă le voi scrie. Eu când aleg un subiect nu mă gândesc la public, ci la mine.

Sunt de părere că dacă paginile pe care tocmai le scrii iţi răspund ţie unor intrebări care realmente te frământă, ele nu vor lăsa indiferent publicul. Undeva, în adâncurile fiinţei noastre, suntem cu toţii foarte asemănători.

În Franţa, “Je suis une vieille coco!" a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet din Franţa, 2008.

Conferenţiar la Catedra de Sociologie a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi şi redactor al revistei “Au Sud de l’Est” (Paris), Dan Lungu este unul dintre autorii contemporani cu cele mai multe contracte de editare în străinătate.

“Sînt o babă comunistă!” a apărut în colecţia “Ego. Proza” de la Polirom în anul 2007 şi se află în curs de adaptare cinematografică în regia lui Stere Gulea, dupa un scenariu de Lucian Dan Teodorovici.

La Editura Polirom se mai găsesc “Raiul găinilor” (2004; editia a II-a, 2007), “Băieţi de gaşcă” (2005), “Proză cu amănuntul” (editia a II-a, 2008) şi “Cum să uiţi o femeie” (2009).

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment
Vă recomandăm: