Unde greşeşti în comunicarea cu bărbaţii

Crezi că eşti stăpână pe ceea ce spui şi faci, dar mai ales că ştii cum să te faci înţeleasă? O să rămâi surprinsă de câte semnale greşite le dai bărbaţilor şi de…
… modul în care, fără ştiinţă, îi induci în eroare! În sfârşit vei înţelege de ce vecinul de bloc sau colegul de muncă tot nu încetează cu flirtatul.

Recent m-a abordat un bărbat în plină stradă cu întrebarea “Nu vrei să ieşim la un suc?”. I-am răspuns “Nu, pentru că ies deja cu prietenul”, în ideea că prinde aluzia că am iubit şi mă lasă în pace. Ei bine, omul a început să insiste: “Păi ţine-l în suspans”… “Nu pot, nu fac chestii de genul asta” …

A trebuit să îi precizez că sunt fidelă, ca să renunţe să mă convingă să ieşim împreună. Amuzată, le-am povestit prietenelor cât de greu de cap a fost tipul ăsta, însă, ulterior, am aflat că eu am fost cea care nu a comunicat cum trebuie.

Iată ce spune Michael Motley, specialist în comunicare interpersonală: “Bărbaţii interpretează gesturile şi cuvintele femeilor, imaginându-şi cu ce scop le-ar utiliza ei în interacţiunea cu sexul opus.” Aşa că, dacă îi spui în mijlocul primei întâlniri “Se face cam târziu”, el va auzi “Hai să sărim peste desert şi să mergem la mine acasă”. Cred că te-ai lovit deja de propunerea să fi condusă acasă, deşi credeai că i-ai dat de înţeles cât de obosită eşti.

Motley mai adaugă că femeile ar trebui să se adreseze bărbaţilor ţinând seama de modul lor de gândire. În cazul întâmplării mele, bărbatul respectiv a sustras din aluzia că am deja un iubit faptul că aş fi dispusă să îl înşel. Tocmai de aceea a încetat să mai insiste abia după ce i-am precizat că sunt fidelă.

Potrivit unui studiu, femeile oferă, în general, semnale greşite bărbaţilor, motiv pentru care nu se fac înţelese de către sexul opus.

În cadrul studiului 45 de perechi, bărbaţi şi femei, au fost lăsate să se cunoască mai bine timp de 10 minute. S-a studiat interacţiunea dintre cupluri şi s-a ajuns la concluzia că femeile nu transmit semnale explicite de atracţie sau de respingere a sexului opus. “O femeie dă semnale de atracţie sexuală chiar şi atunci când nu este interesată de bărbatul respectiv”, a conchis doctorul Karl Grammer.

Iată câteva exemple de semnale greşite pe care le dai bărbaţilor!

1. Îi faci un compliment. Bărbaţii fac complimente atunci când vor să agaţe o femeie, altfel nu s-ar pune în postura de a-ţi admira bluza sau podoaba capilară. Atunci când tu îi spui cât de bine îi vin jeansii va crede că eşti atrasă de el.

2. Ieşi cu el în oraş, în postura de prieteni. Mulţi bărbaţi nu cred în prietenia dintre ambele sexe şi investesc într-o astfel de prietenie doar cu speranţa că o vor transforma în mai mult. Aşa că, dacă vorbiţi la telefon şi ieşiţi în oraş, nu ar trebui să te surprindă o propunere indecentă din partea lui, chiar dacă l-ai tratat ca pe un amic.

3. Eşti prietenoasă. Ştii cum e când ai o zi bună şi îi tratezi pe toţi cu un zâmbet senin. Atitudinea ta prietenoasă ar putea fi însă greşit interpretată de colegul de birou, care este obişnuit cu o atmosferă mult mai rece la locul de muncă.

4. Îi împărtăşeşti amicului problemele tale amoroase. Bărbaţii nu vorbesc despre o problemă doar de dragul de a vorbi, ci se adresează unei persoane avizate, care i-ar putea ajuta. Faptul că i te plângi amicului tău îi dă de înţeles acestuia că ai nevoie de “ajutorul” lui.

5. Duci conversaţia pe un teren sentimental sau sexual. Ori că faci o glumă cu tentă sexuală, pentru simplul motiv că se potrivea perfect contextului, ori că îl întrebi care a fost cea mai lungă relaţia a sa, căci nu a auzit în viaţa lui de spm… el va crede că eşti interesată de el.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Relaţii
Vă recomandăm: