Secretele căsniciilor fericite

De Lumea Femeilor pe 29 martie 2011

Am văzut cu toţii bătrânei ţinându-se de mână pe trotuar. Dar ce îi deosebeşte oare pe cei care se iubesc şi după 30 de ani de căsnicie de cei a căror dragoste sfârşeşte în certuri, în rutină sau chiar la tribunal?
Iată concluziile psihologilor:

Cât durează dragostea? Cum reuşim să fim fericiţi alături de partenerul nostru de viaţă? De ce sunt din ce în ce mai puţine cuplurile care reuşesc să rămână împreună până la adânci bătrâneţi? Şi prin ce se deosebesc ele de cele care nu reuşesc? Acestea au fost întrebările de la care a pornit o echipă de psihologi, care a efectuat un studiu menit să deconspire secretele căsniciilor durabile. Iar ceea ce au descoperit i-a uimit chiar şi pe ei, după cum au declarat ulterior. Iată rezultatele studiului:

Cuplurile fericite se ceartă. Dacă doi soţi susţin că ei nu se ceartă niciodată, nu exclude posibilitatea ca, peste nişte ani, să afli că au divorţat. Statistica demonstrează că mariajele în care soţii nu se ceartă sunt de trei ori mai expuse unei viitoare despărţiri decât celelalte. Cum se explică asta? Atunci când încerci din răsputeri să eviţi conflictele, rezultatele pot fi catastrofale. Nemulţumirile reprimate, neexprimate, se adună sub aparenţa de armonie şi devin tot mai apăsătoare. Iar într-o bună zi, ceea ce a început prin a fi o mică neînţelegere devine o criză gravă.

Cuplurile fericite sunt bazate pe prietenie. Majoritatea celor care au o căsnicie fericită de peste 30 de ani au motivat longevitatea mariajului lor cu acelaşi argument surprinzător: nu pasiunea i-a legat, ci faptul că au reuşit să fie foarte buni prieteni.

Cuplurile fericite au simţul umorului. Râsul sudează căsnicia. Soţii care spun – unul despre celălalt – că rezolvă problemele cu umor, au cu aproximativ 67% mai puţine conflicte decât celelalte.

Cuplurile fericite îşi tratează partenerul ca pe un egal. Mariajele în care fiecare soţ consideră că celălalt nu îi este inferior în nici o privinţă au de două ori mai multe şanse să dureze o viaţă faţă de cele în care unul din parteneri se consideră superior celuilalt.
Cuplurile fericite petrec foarte puţin timp în faţa televizorului. Cine se uită încontinuu la televizor, îşi diminuează cu aproximativ 26 de procente şansa de a avea o căsnicie fericită.

Cuplurile fericite îşi împart echitabil treburile casei. Când bărbaţii îşi ajută soţiile în gospodărie, dragostea durează mai mult. Iar în sondaje reiese că ei sunt mai mulţumiţi de mariajul lor decât cei care lasă treburile casei pe seama nevestei.

Cuplurile fericite se raportează la viaţa de zi cu zi. Din interviurile cu soţi care trăiesc împreună de foarte multă vreme a reieşit că nouă din zece nu îşi evaluau relaţia gândindu-se la vremurile foarte bune sau la cele foarte proaste ale căsniciei lor, ci la cele „normale”, la viaţa lipsită de evenimente de zi cu zi.

Cuplurile fericite nu caută perfecţiunea. Pentru că au aflat de multă vreme că nimeni nu-i perfect, nu cer asta nici de la partenerul de viaţă. Iar pretenţiile mai mici măresc cu cel puţin 33% şansa ca mariajul lor să reziste în timp.

Ce distruge căsniciile fericite

1. Adulterul
2. Concepţiile de viaţă diferite
3. Răceala afectivă a unuia dintre parteneri
4. Îngrădirea libertăţii celuilalt
5. Insatisfacţia sexuală
6. Rutina

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite