Predicțiile medicului Octavian Jurma: câte decese pe zi cauzate de COVID-19 ar putea fi în perioada sărbătorilor de iarnă

.

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma crede că suntem într-o perioadă de scădere accelerată a numărului de cazuri noi de COVID-19.

Într-un interviu cu Libertatea, Octavian Jurma a spus că spre final de noiembrie s-ar putea să ajungem la 5.000 de cazuri pe zi, iar numărul deceselor cauzate de COVID-19 va ajunge la 200 pe zi la mijlocul lui decembrie.

Expertul a afirmat într-o postare pe Facebook că vârful valului patru al pandemiei de COVID-19 a fost atins și depășit în mod natural în luna octombrie, prin „evoluția nestânjenită a pandemiei”.

„Este incontestabil că ne aflăm într-o fază de scădere accelerată a numărului zilnic de cazuri”, a scris el. „În acest ritm vom coborî oficial sub 10.000 de cazuri pe zi încă din această săptămână și sub 5.000 de cazuri pe zi la mijlocul lunii noiembrie. Coborârea sub pragul de 5.000 de cazuri pe zi este importantă pentru că este pragul de suportabilitate COVID-19 al spitalelor din România”.

În luna noiembrie ar trebui să ne pregătim, potrivit lui Jurma, pentru un contrast între scăderea rapidă a numărului de cazuri noi și „dramatismul din spitale”, precum și numărul crescut de decese. Vârful de decese va atins în luna noiembrie, după cum spune el, ca o urmare a vârfului de cazuri din octombrie.

Citește și: Cât de des provoacă vaccinurile anti-COVID-19 probleme cardiace la copii? Ce spun studiile

Citește și: Experiențele unui tânăr cu COVID-19 la ATI: „Cei care intră la ATI lasă totul. Acolo, te dezbracă, îți pun pampers, îți pun branule și cateter”

Citește și: Un preot din Alba Iulia ar fi ținut mai multe slujbe la biserică, deși avea COVID-19

Citește și: Valeriu Gheorghiță: media deceselor de COVID-19 din România e de 60 de ori mai mare ca în Portugalia, unde 90% din populație s-a vaccinat

Medicul Jurna a spus pentru Libertatea că țara noastră se află într-o stare de „anarhie sanitară”, punând creșterea numărului de decese pe seama faptului că autoritățile refuză categoric instituirea unui lockdown sau introducerea unei carantine de scurtă durată, pentru a limita răspândirea virusului.

„Suntem într-o stare de anarhie sanitară”, a povestit Octavian Jurma pentru Libertatea. „Vedeți și dumneavoastră că nu se respectă măsurile anunțate – cred că nici autoritățile nu le știu, deja le-au uitat – și atunci avem nevoie de o predictibilitate foarte mare. Oamenii sunt anxioși, sunt supărați, numărul de decese va continua să crească și atunci o carantină, chiar și scurtă, de două săptămâni ne-ar ajuta foarte mult să aliniem cumva așteptările oamenilor și să pregătim certificatul verde ca o măsură de relaxare așa cum este ea gândită și în restul Uniunii Europene, nu ca o măsură menită să forțeze oamenii să se vaccineze”.

Expertul a mai atras atenția asupra faptului că autoritățile nu au instituit stare de urgență, în pofida situației dramatice din prezent: „Această iluzie este preluată de majoritatea oficialilor: «dacă am avea certificatul verde, gata, am rezolva vaccinarea». N-are cum să facă asta certificatul. Singurul lucru pe care puteau să îl facă (autoritățile, n.r.) era, într-adevăr, un lockdown și mai ales declararea stării de urgență, care în continuare lipsește. Trimitem pacienți afară, dar la noi nu există urgență națională. Și de aceea numărul de decese va continua să crească săptămâna asta și, probabil, vom avea o plafonare săptămâna viitoare”.

Foto – 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton