Cum să îți menții pielea sănătoasă în timpul verii

De Consuela Stratulat, pe

Visezi tot anul la zilele de vacanță, în care să stai relaxată la soare și să te bucuri de mare. Când vine căldura, însă, ești sfătuită să te ferești cât poți de razele ultraviolete și să o lași mai moale cu bronzul. Află ce trebuie să faci, pentru a avea o piele sănătoasă în timpul verii.
Cum numărul cazurilor de cancer de piele este în creștere, prevenția este absolut necesară. Folosește o cremă cu factor de protecție de cel puțin 30 și aplic-o cât de des poți, într-un strat gros. Ai grijă că o întinzi pe toată suprafața corpului. Ține cont că protecția este necesară la fiecare ieșire în soare, nu doar când stai la plajă.
În timpul zilelor fierbinți de vară, ieși cât poți de puțin afară, îmbrăcată în haine largi și deschise la culoare, care acoperă cât mai mult din piele. Ochelarii de soare și pălăriile nu trebuie să îți lipsească. Dacă, totuși, trebuie să stai afară pentru mai multe ore, caută zone umbrite.
Ia-ți gândul de la pielea măslinie dacă pe corpul tău observi multe alunițe asimetrice, care au diferite culori pe suprafața lor și sunt mai mari de șase milimetri. Mergi imediat la medic dacă observi că își schimbă culoarea.
Dacă pielea ta a fost, deja, arsă de soare, medicul îți poate prescrie creme care să o refacă. Dar ține cont că cel mai bun tratament va fi întodeauna prevenția.
Pe lângă cremele cu factor de protecție, aplică, în fiecare dimineață, un ser cu vitamina C, care are rol antioxidant și te apără de razele ultraviolete. În plus, va stabiliza vasele de sânge pentru oamenii cu ten roșiatic. Noaptea, folosește o cremă care conține retinol și vitamina A, care ajută la refacerea pielii.
Foto Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro