Şi animalele de companiei sunt meteo dependente

De Lumea Femeilor pe

Te-ai trezit speriată în miez de noapte: câinele tău alerga de nebun după motanul casei. Şi doar sunt buni prieteni… Da, dar canicula şi presiunea atmosferică l-au scos din minţi
Poate nu îţi vine a crede, dar şi animalele sunt meteodependente. Chiar mai mult decât noi, pentru că au instincte mult mai puternice. Vorbim despre toate animalele, nu numai despre câini şi pisici. Şi peştişorii, în mediul lor aparent izolat de lumea exterioară, şi păsările de colivie, şi ţestoasele, şi rozătoarele simt modificările de presiune atmosferică şi de umiditate din aerul de afară. Aceste variabile le provoacă veritabile crize. Iar o vară ca cea prin care trecem, cu fenomene meteo extreme – caniculă, furtună, din nou caniculă – le face să treacă prin faze de stres care nu se încheie în clipa în care vremea a revenit la normal. Cu alte cuvinte, condiţiile meteo “îşi mai vin în fire”, animalele noastre – nu prea!

Ajută-l, nu-l certa!

Degeaba ţipi: “Cuca, ce ai, mamă?! Ai înnebunit de tot?”. Acum, că ştii din ce i se trage, ajută-l să se reechilibreze, să treacă mai uşor peste acest stres.

Soluţia: vitaminele

Da, vitamine în plină vară. Pentru că stresul termic taie pofta de mâncare sau îi transformă în nişte capricioşi (refuză alimentele după care se topeau). Îi face sperioşi, nervoşi, agresivi. Le provoacă alopecie – le cade părul în disperare.  Doar cura de vitamine (de minimum 2-3 săptămâni) rezolvă problema şi rea-duce armonia în familie.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro