7 reguli pentru un ceai bun

De Libertatea pentru femei pe

Ca să îi păstrezi însă aroma şi proprietăţile, ţine cont de mici amănunte cu mari efecte.Arta ceaiului se învaţă. Ceaiul negru este ceaiul fermentat, iar cel verde este ceaiul nefermentat.
Ele conţin aceeaşi cantitate de cofeină, însă restul substanţelor diferă. Calităţile ceaiului pe care îl prepari depind în primul rând de cantitatea de frunze folosite şi de durata de infuzare.

Fiecare minut contează

În primele trei minute, din planta de ceai iese cea mai mare parte a cofeinei pe care o conţine. Cam din al patrulea minut începe eliberarea şi de tananţi care au un efect calmant mai ales asupra stomacului şi a intestinului. Cu cât ceaiul este lăsat mai mult la infuzat, cu atât efectul celorlalte substanţe este mai puternic, iar cel al cofeinei este mai puţin eficient. Dacă vrei să eviţi consumul de cofeină, toarnă apă fierbinte peste frunzele de ceai, lasă 1-2 minute, apoi ia frunzele şi mai infuzează o dată. Astfel eviţi cea mai mare parte din cofeină.

Iată regulile de care trebuie să ţii cont:

1. Păstrarea. Frunzele de ceai trebuie păstrate într-un loc uscat, într-un recipient închis ermetic şi la întuneric.
2.  Apa. Ceaiul are cel mai bun gust dacă îl prepari cu apă de la robinet, pe care o fierbi întâi.
3.  Ceainicul. Întâi clăteşte ceainicul cu apă fierbinte, apoi prepară ceaiul. Nu spăla ceainicul cu detergent de vase pentru că, în timp, va căpăta o anumită aromă care va altera gustul ceaiului. Foloseşte mereu acelaşi ceainic pentru acelaşi tip de ceai.
4.  Infuzarea. Frunzele nu trebuie să stea prea adunate în apa fierbinte, ca să poată ieşi aroma. În medie, e bine să laşi frunzele la infuzat circa trei minute.
5.  Temperatura. Peste ceaiul negru se toarnă apă clocotită, iar pentru ceaiul verde apa trebuie lăsată să se răcească până la 75-85 de grade Celsius. Dacă apa este prea fierbinte, ceaiul verde va căpăta o aromă amăruie.
6.  Prospeţimea. Păstrarea ceaiului pe perioade mai lungi, în termos sau în ceainic, duce la pierderea aromei sale.
7.  Savurarea. Ceaiul nu trebuie băut pe fugă, ci savurat, pentru a-i simţi cu adevărat gustul şi a-l lăsa să acţioneze.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro