Sănătate: 10 reguli de urmat ca să fii sănătoasă

De Libertatea pentru femei pe 06 august 2012

Nimeni nu știe cât va trăi, însă e important ca, atâtea zile câte avem, să fim sănătoși.
În general, noi, femeile, obișnuim să ne preocupăm de binele celor dragi, în detrimentul propriei sănătăți. Și, uite-așa, cu trecerea vremii, bolile netratate corespunzător își spun cuvântul și ajungem la medic când este prea târziu. Ca să te poți bucura cât mai mult timp de cel mai de preț dar al vieții, încearcă, măcar anul acesta, să investești în tine! Pune-ți la vedere „planul de bătaie”, respectă pașii cu strictețe și răsplata îți va fi pe măsură!

1 Mergi la medicul de familie!

Consultațiile medicale periodice sunt mai mult decât importante și necesare pentru depistarea timpurie a unor afecțiuni. Observate încă de la început, multe dintre bolile grave se pot vindeca, iar tratamentul lor va fi mai puțin costisitor și de scurtă durată. Prin urmare, primul pas este să-i soliciți medicului de familie, periodic, trimiteri pentru investigații medicale detaliate.

2 Analizează-te!

Chiar dacă, la o privire de ansamblu, nu pare nimic în neregulă cu tine, ia în calcul faptul că multe afecțiuni nu se manifestă nicicum. Așa că, mai ales după 30 de ani, e neapărat necesar să faci o ecografie mamară ori o mamografie, în special dacă există antecedente de cancer de sân în familie. Verifică-ți pielea, la dermatolog, căci o banală aluniță poate însemna debutul unei forme de cancer. La fel de important este și testul Papanicolau, care poate depista în timp util cancerul de col uterin.

3 Testează-ți sângele!

Nivelul colesterolului joacă un rol important în starea generală de sănătate, deoarece este direct responsabil de buna funcționare a inimii și a circulației sângelui. De aceea, măcar o dată pe an, trebuie verificat. Și glicemia trebuie testată, căci orice dereglare a ei poate trage semnalul de alarmă asupra apariției diabetului zaharat. În plus, funcțiile glandei tiroide au o importanță majoră în viața femeii, mai ales după 40 de ani. Testarea periodică a TSH-ului, hormonul de stimulare tiroidiană e imperios necesară.

4 Cum îți pui masa, așa îți e!

Hrana consumată pe fugă, fără elemente nutritive și plină de grăsimi rele și conservanți, lipsa fructelor și legumelor proaspete din alimentație, consumul scăzut de apă sunt numai câțiva dintre factorii care contribuie la deteriorarea stării de bine. De aceea, e obligatoriu ca în meniul zilnic să fie introduse grăsimi de tip omega 3 și 6, fibre, alimente cât mai proaspete și, pe cât posibil nepreparate termic. Apa e cel mai bun agent de curățare a tractului digestiv, așa că minimum 6 pahare pe zi sunt necesare pentru o digestie corectă. Aceasta asigură și înlăturarea constipației, principala vinovată în declanșarea afecțiunilor intestinale și a cancerului de colon. După vârsta de 45 de ani, e chiar recomandată colonoscopia.

5 Fii numai ochi și urechi!

Nu ignora o banală amețeală ori o migrenă trecătoare! Poate fi vorba despre începutul unor boli grave ale urechii interne ori despre dereglări de vedere. Prin urmare, examinarea vederii și testarea auzului trebuie efectuate periodic. Femeile au un risc mai mare de a suferi de tulburări de vedere, fiind mai expuse sindromului ochilor uscați și bolilor autoimune care afectează sănătatea ochilor.

6 Controlează-ți greutatea!

Nici prea slabă, nici prea grasă… Încearcă să-ți menții greutatea în limitele recomandate vârstei și înălțimii tale și nu cele dictate de standardele manechinelor de podium. Oscilațiile repetate ale numărului de kilograme pot duce la grave disfuncții ale organismului.

7 Folosește-ți trupul!

Dumnezeu sau Mama Natură ne-a înzestrat cu un organism capabil să se miște. Or, în ultimii ani, am devenit din ce în ce mai sedentari. De aici și numărul mare de afecțiuni accentuate de lipsa mișcării. Dacă nu poți merge la sală sau ți-e jenă să alergi pe străzi și prin parcuri, alege alte forme de mișcare: dansează, fă exerciții acasă, urcă și coboară trepte, mergi pe jos cât mai mult. Oasele, articulațiile, mușchii și sistemul imunitar îți vor mulțumi în felul lor.

8 Ai grijă de dantură!

Vizitele la stomatolog ar trebui să fie obișnuite, cel puțin de două ori pe an. Iar o examinare detaliată parodontală este necesară pentru menținerea sănătății gingiilor. În plus, infecțiile dentare netratate pot duce la afecțiuni grave ale inimii.

9 Evită expunerea la iradiații!

Dacă nu e neapărat necesar și nu e recomandat de medic, nu face radiografii, tomografii și alte teste de acest gen! Riscurile expunerii la raze X pot fi mari, cu consecințe pe termen lung. La fel de riscante sunt și vizitele la solarii. Iar dacă lucrezi într-un mediu toxic, trebuie să iei măsuri suplimentare de protecție sau să-ți schimbi locul de muncă. Ceva mai mulți bani la salariu nu pot cumpăra ani de viață!

10 Privește în suflet!

Greutățile de zi cu zi, problemele financiare, grijile, supărările, toate se adună în câte un colțișor de suflet și, treptat, ne schimbă firea. S-a dovedit că oamenii optimiști reușesc să răzbească peste obstacole și sunt mai bine priviți de ceilalți, în vreme ce pesimiștii și negativiștii sunt dați la o parte. Depresia nu e un moft, ci o boală gravă, care poate duce la sinucidere. Așa că, la primele semne de epuizare psihică, ia legătura cu un psiholog. Învață să privești jumătatea plină a paharului și totul va fi bine!

Melania Medeleanu a născut un băiețel

Melania Medeleanu a născut un băiețel