“Saga Amurg: Luna Nouă” (video)

Imediat după ce Bella împlineşte 18 ani, Edward se hotărăşte să se îndepărteze de ea, în încercarea de a o proteja. Bella, distrusă, trece prin ultimul an de liceu indiferentă şi singură, dar descoperă că poate chema imaginea lui Edward ori de câte ori se află în situaţii-limită. Dorinţa ei de a fi cu el cu orice preţ precum şi o nouă pasiune pentru motocicletele de viteză o fac să-şi asume riscuri din ce în ce mai mari, care îi pun viaţa în pericol.
Cu ajutorul lui Jacob Black, prietenul ei din copilărie şi membru al misteriosului trib Quileute, Bella recondiţionează o motocicletă pentru noile ei aventuri. Relaţia de prietenie cu Jacob, care are şi el un secret supranatural, începe să-i dezgheţe treptat inima Bellei.
Pe când Bella colinda singură o pajişte, se trezeşte faţă în faţă cu un agresor mortal. Intervenţia unei haite de lupi extrem de mari o salvează de o soartă înfiorătoare, iar întâlnirea aceasta este un semn clar că Bella este încă în mare pericol.

Într-o cursă contra cronometru, Bella află secretul antic al tribului Quileute şi adevăratul motiv pentru care o părăsise Edward. De asemenea, va avea loc o posibilă regăsire cu iubitul ei, care însă nu seamănă deloc cu aceea pe care o sperase ea.
Având la bază cel mai bine vândută serie de romane, scrise de Stephenie Meyer, “Twilight” / “Amurg” este un fenomen cultural şi cinematografic de anvergură, cea de-a doua parte a seriei: “Saga Amurg: Luna Nouă” / “The Twilight Saga: New Moon” aducând mai multă pasiune, acţiune şi suspans.

Aceeaşi distribuţie: Kristen Stewart, Robert Pattinson, Taylor Lautner, Nikki Reed, Dakota Fanning, Elizabeth Reaser, Ashley Greene, Jackson Rathbone, Billy Burke, alt regizor: Chris Weitz, mult-aşteptatul film vine şi în România, din 27 noiembrie, la CinemaPRO.
Câştigă 5 invitaţii la filmul “Saga Amurg: Luna Nouă”!
Text şi foto: CinemaPRO

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: