Românii, mai emoţionaţi de rata la bancă decât de poveștile cu final fericit

A apus vremea romantismului şi a poveştilor de dragoste. Da, ne-am născut poeţi, visători şi maeştri în condei, dar ratele la bancă au pus în umbră emoţiile de la starea civilă sau de la biserică. E adevărat, cu jumătatea noastră mai bună mai putem ajunge la o înţelegere, putem negocia o împăcare cu un cadou sau vorbe frumoase. Rata la bancă nu se emoţionează, însă, la rugăminţi – a venit scadenţa, te faci luntre şi punte şi plăteşti. Adevărul este că e mai uşor să desfaci o căsnicie la notar decât să scapi de rate. Pentru desfacerea căsniciilor nereuşite nu a protestat nimeni în stradă – te duci în linişte la autoritatea competentă, semnezi pe unde ai de semnat, împarţi ce ai adunat cât să fie toată lumea fericită şi îţi vezi de drum.

Dar de unde şi până unde aceast concluzie? Dintr-un sondaj realizat la nivel naţional de Provident, pe un eşantion de peste 1.200 de respondenţi. Mai mult de un sfert dintre români cred că cea mai importantă semnătură din viaţa lor este cea de pe contractul de credit. Mai exact, 26%. E adevărat, 25% dintre ei spun că semnătura de la starea civilă este cea mai importantă, dar poate trebuia să fie invers? Adică semnătura care te leagă pe viaţă, teoretic, de o persoană, să conteze mai mult decât cea care te leagă pentru câţiva ani de o instituţie financiară. Pe de altă parte, romantismul nu ţine de foame.

Nici semnătura dată la înregistrarea unui nou-născut nu atârnă atât de mult pe cât cea de pe contractul de credit. Sau decât cea de pe contractul de vânzare al unui bun personal. Doar 13% dintre cei care au răspuns la sondajul făcut de Provident spun că e cea mai importantă semnătură cea pe care o dai atunci când iei certificatul de naştere al copilului. Cumva, contractele financiare primează documentelor care ne schimbă ca oameni, care ne redesenează viaţa. Totuși, poate asta înseamnă că suntem din ce în ce mai responsabili financiar şi că ştim căt de importantă este o astfel de decizie – nu iei banii şi ai plecat, trebuie să fii conştient că semnătura înseamnă că ai spus ,,da” unor responsabilităţi. Contractul de muncă este, pe de altă parte, cel mai puţin important document în topul semnăturilor – doar 8% dintre respondenţi au spus că asta ar fi cea mai importantă iscălitură.

Românii semnează responsabil. Ca primarul

Nu degeaba există expresii populare, uzuale – ai semnat ca primarul, ai semnat cu ochii închişi, ai avut încredere oarbă… Pentru că ce este un clişeu dacă nu dovada faptului că situaţia despre care se face vorbire s-a tot repetat? Acelaşi sondaj spune aşa: 96% dintre români afirmă că este important să citeşti tot ce semnezi. Dar nu chiar. Pentru că mai bine de jumătate spun că au fost situaţii când nu au citit documentul pe care l-au semnat. Care să fie motivul? Graba, nepăsarea sau încrederea absolută? Oricum ar fi, realitatea este că, uneori, românii semnează fix ca primarul, fără să fie toţi primari.

Asta deşi două treimi dintre românii spun că toate semnăturile sunt importante, fie ele pe documente uzuale cum ar fi procese verbale, facturi sau copii după documentele originale. 4 din 5 respondenţi au spus şi că nu au lăsat pe nimeni niciodată să semneze în locul lor şi nici nu au de gând să o facă pe viitor. Asta înseamnă totuşi că 20% au lăsat în seama altora documente pe care ar fi trebuit să le semneze ei.

Creditare responsabilă – te gândeşti de două ori, semnezi o dată

67% dintre români spun că citesc negreşit contractul de creditare înainte să îl semneze. Şi ceilalţi 33% ce fac? Nu citesc, evident. Când iei un credit, prin semnătură nu doar îţi rezolvi probleme financiare cu banii pe care îi primeşti de la instituţia financiară, ci îţi şi asumi faptul că trebuie să îi dai înapoi. În rate, în decursul a câţiva ani. E un angajament în faţa legii, ca atunci când te întreabă ofiţerul stării civile dacă îl/o iei în căsătorie pe jumătatea ta mai bună. Da, spui DA să te audă toată sala, dar ,,scripta manent, verba volent” aşa că trebuie să dai şi în scris. Aşa e şi când iei un credit – spui că eşti de acord să plăteşti ratele şi costurile împrumutului, dar banii nu se dau pe ochi frumoşi şi tocmai de aceea există contractele de creditare, contracte care trebuie să fie citite cu mare atenţie înainte să fie semnate. Mai ales că un sfert dintre români consideră că e cea mai importantă semnătură din viaţa lor.

Creditarea responsabilă a devenit un subiect care este din ce în ce mai interesant atât pentru români, cât şi pentru instituţiile financiare – nimeni nu vrea să plătească taxe şi comisioane exagerate sau ascunse, dar şi creditorii vor să-şi primească înapoi banii pe care îi dau cu împrumut. Sondajul despre semnăturile din vieţile românilor este tocmai parte a campaniei de creditare responsabilă lansată de cei de la Provident – creditul este un dans pentru doi şi ambele părţi trebuie să ştie paşii ca să nu se calce reciproc pe picioare. Aici găsiţi angajamentul celor de la Provident pentru Creditare responsabilă şi aici puteţi vedea rezultatele unui exerciţiu de atenţie pe care l-a făcut instituţia financiară – câţi dintre cei peste 7 milioane de români care au văzut unul dintre spoturile Provident au şi citit exemplul reprezentativ scris pe ecran. O să fiţi uimiţi de rezultat. Şi poate mai atenţi data viitoare când semnaţi sau citiţi ceva.

Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: