Reţete cu carne de miel

De Unica.ro pe 31 martie 2010

Dacă anul acesta te-ai hotărât să procedezi tradiţional şi să găteşti carne de miel de Paşte, noi te ajutăm cu câteva reţete bazate pe miel prin care îi vei uimi pe invitaţii tăi…

cu siguranţă.

Să presupunem că ai cumpărat un miel întreg. Iată cum poţi folosi diversele părţi:

COASTE

Costiţe de miel în sos de vin


Timp de preparare:


1 h15 min (complexitate redusă)
Ingrediente:
 
500 gr. broccoli, sare, 4 buc. ceapă, 2 căţei usturoi, 8 costiţe de miel, 2 linguri ulei, 1 linguriţă boabe piper verde, 250 ml vin roşu sec

Mod de preparare:

Se curată broccoli, se spăla şi se desparte în buchetele, care se fierb în apa cu sare 5 min. Se trec printr-un jet de apa rece şi se lasă să se scurgă. Se ţin la cald. Se curată ceapă şi usturoiul şi se toacă. Se spăla costiţele şi se şterg cu un prosop de hârtie. Se prăjesc bine în ulei. Se adaugă ceapă, usturoiul şi boabele de piper verde de la borcan. Se toarnă vin roşu şi se lasă carnea să se marineze înăuntru 5 min.

Costiţele se iau din sos şi se ţin la cald. Sosul se da în fiert şi se potriveşte de sare. Costiţele se aşază pe farfurii împreună cu sos şi broccoli.

Se servesc cu baghetă

FICAT

Ficat de miel cu sos de cartofi

Timp de preparare:

45 min (complexitate redusă)

Ingrediente:
Pentru ficat: 500 gr. ficat de miel, 2 – 3 linguri de făină, 30 gr. untură, 1 lingură de ulei, sare. Pentru sos: 1 cartof mare, 40 gr. unt, A¼ l zeamă de supă, pătrunjel, sare, piper, 2 linguriţe de oţet sau vin alb
 
Mod de preparare:

Se tăie ficatul în felii şi se dă prin făină.
Untură şi uleiul se topesc în tigaie şi se prăjesc bucăţelele de ficat cu sare, pînă devin roz.

Se curaţă cartoful şi se rade fin.
Se topeşte untul şi se prăjeşte puţin cartoful.
Se adaugă zeamă de supă şi se fierbe bine.
Apoi se adaugă patrunjelul, oţetul (vin) şi mirodeniile.
    
CAP + SPATĂ

Borş de miel

Timp de preparare:

2 h (complexitate medie)

Ingrediente:

¾ kg cap de miel şi spată, 4 legături de ceapă verde, 1 legătură pătrunjel, ½ legătură leuştean, 1 lingură orez, sare, ½ litru borş, 1 gălbenuş

Mod de preparare:

Se pune la fiert cu 1 ½ l apă cu sare, capul întreg cu restul de carne tăiată bucăţele, mai întîi bine spălate. Se ia spuma care se formează deasupra, se adaugă ceapă verde tăiată şi orezul curăţit. Cînd carnea este aproape fiartă, se adaugă borşul fiert separat. Se lasă să mai dea 2-3 clocote împreună. Se adaugă pătrunjelul şi leuşteanul tocat. Se acoperă şi se dă deoparte. După gust, se poate drege borşul cu gălbenuş de ou.

Citeşte continuarea articolului pe Gustos.ro!

Pentru alte idei de mâncăruri, caută în cele peste 40.000 de reţete de pe Gustos.ro!

 Foto: Shutterstock Reţete cu carne de miel

Carol, fiul lui Șerban Ionescu și al Magdei Catone, este la fel de talentat ca părinții săi

Carol, fiul lui Șerban Ionescu și al Magdei Catone, este la fel de talentat ca părinții săi