Reportaj: Tu cum ai aflat prima dată despre sex?

De Ioana Ilie pe 18 iunie 2018
Când am început să urmăresc dezbaterile din media cu privire la introducerea educaţiei sexuale în programa școlară, am încercat să-mi amintesc când am aflat eu prima dată despre sex şi cum s-a conturat acest proces complex de sedimentare a informaţiilor despre un subiect încă tabu în societatea din care fac parte.

O primă amintire este de la grădiniță, unde știu sigur că toaleta era comună pentru fete și băieți, amplasată într-o cameră spațioasă, cu un singur vas de toaletă, o chiuvetă, dulăpioare, rafturi cu cărți și jucării. Încăperea era întotdeauna plină de zeci de copii care se jucau, alergau, dormeau, se dezbrăcau, foloseau toaleta, se spălau și priveau cu curiozitate, nestingheriți, la ceilalți copii care făceau aceleași lucruri.

Despre cum vin copiii pe lume nu am nicio amintire, dar este foarte posibil să fi auzit de la părinți povestea cu barza, iar despre felul în care am aflat ce înseamnă sexul, am păstrat secretul până azi, când m-am apucat să scriu articolul. Când aveam 7 sau 8 ani, sora mea și cele două verișoare ale mele mi-au explicat ce se întâmplă din punct de vedere tehnic în timpul actului sexual: stăteam toate patru în cerc, fiecare spunea câte un cuvânt în șoaptă şi una dintre celelalte continua, până când formulau, destul de rușinate, nişte propoziţii coerente. Despre menstruație îmi amintesc că am participat la un moment dat prin liceu la o sesiune de informare despre cum se folosesc tampoanele, organizată doar pentru fete, de unul dintre producătorii de absorbante de la vremea respectivă. Cu părinţii sau cu alți adulți din familie nu am vorbit niciodată despre niciun subiect asociat sexualității.

Mi-am întrebat prietenele care este prima lor amintire despre ce înseamnă sexul, și, deși provin din zone și medii diferite, experiențele lor arată că sursele de informare despre cum se fac copiii, transformările corpului și sexualitate au fost, și în cazul lor, altele decât părinții sau şcoala.

Oana, care lucrează în industria muzicii şi are 36 de ani, spune că nu-şi mai aminteşte exact când a aflat prima dată, dar că pe la vârsta de 15 ani subiectul a început s-o preocupe din ce în ce mai tare. “Eram foarte curioasă şi citeam nişte reviste de adolescenţi. Era o rubrică despre sex-sexualitate, unde la un moment dat a fost un articol cu formele penisurilor la băieţi. Am analizat cu mult interes acel articol şi am păstrat revista bine să comentez asupra ei cu prietenele de la şcoală. Una dintre colegele mele chiar făcuse sex în clasa a VIII-a şi era wow! Pe atunci nu aveam acces la internet ca acum şi singurul mod de a aduna informaţii despre sex era să vorbim între noi şi poate să găsim ceva scris pe undeva.” Oana spune că lipsa educaţiei sexuale a condus-o către situaţii neplăcute şi nepotrivite. “A venit şi momentul în care am făcut eu sex, în vara dinaintea clasei a X-a, total nepotrivit. “Prietenul“ meu m-a păcălit să mergem la el acasă, unde, de fapt, era singur şi unde din una în alta am făcut sex fără ca eu să fiu pregătită psihic pentru asta.“

“Ce ştiu sigur este că atunci când am făcut sex prima dată am realizat că de fapt nu ştiam nimic.”

Nu doar amintirile Oanei sunt înceţoşate. Sorana, psiholog, 37 de ani îşi aminteşte că în şcoala generală se strângeau mai mulţi în spatele blocului, băieţi şi fete şi citeau seara, la lumina felinarului, revista Infractoarea, care pe lângă pozele cu femei dezbrăcate, publica şi poveşti. “Ni se părea la toţi că era foarte interesant să te uiţi în acea revistă şi ne distram tare, dar cred că nu înţelegeam prea bine. Apoi ştiu că prin liceu în clasa a IX-a un prieten mi-a explicat bine cum se sărută. Asta îmi era clar. Dar legat de sex, aveam aşa o idee vagă cam ce se întâmplă – tot de la prieteni care trecuseră prin asta deja, dar nu ştiu ceva clar să îmi fi rămas tipărit în minte.“

Iulia, cercetător, 34 de ani, spune că atunci când era mică a avut două revelații în materie de educație sexuală, una legată de reproducere și a doua de dorință sexuală asociată actului sexual. Despre cum se fac copiii a aflat de la un amic. “Prietenul meu din copilărie, cu care mă jucam aproape în fiecare zi în fața blocului, aflase de la părinții lui despre cum se fac copiii sau cum apar copiii. Maică-mea se hotărâse cam tot prin aceeași perioadă, în care și eu puneam întrebări, să îmi spună că Dumnezeu e cel care plantează o sămânță în pântecul mamei și acolo crește un bebeluș. Iar lui îi explicaseră în mod științific părinții: cu spermatozoid și ovul. Nepricepând ce voia el să zică cu astea două și unde sunt ele plasate în corpul uman, până la urmă mi-a dat exemplul actorilor din filme, atunci când încep să se sărute: șa se fac copii!>”.

Educatie sexuala pentru adolescenti

Tot din cartier îşi aminteşte că a aflat şi Maria, cercetător, 31 de ani. “Nu ţin minte să fi avut vreo discuţie educativă despre asta cu vreun adult. Cred că funcţiona mai degrabă o educaţie de cartier, de stradă, dar eu eram destul de ferită de asta, ca într-o bulă. Spun asta pentru că ţin minte că prin clasa a VII-a a râs o colegă de mine când am întrebat-o ce înseamnă cuvântul ăla scris pe zidul şcolii şi apoi în clasa a VIII-a a râs o alta de mine când m-a întrebat ce cred eu că înseamnă sex oral şi i-am zis că să vorbeşti lucruri urâte cu cineva.“

“Cred că am descoperit exact ce e sexul când am făcut sex prima oară.”

Claudia, juristă, 34 de ani îşi aminteşte că a aflat despre sex și sexualitate din revistele pe care le citea în adolescenţă şi din cărţi. “Primele informaţii le-am avut din revistele pentru adolescenţi, Salut şi Bravo, cât şi din cărţile Sandrei Brown pe care le citeam pe ascuns. În perioada adolescenţei mele, revistele şi cărţile alea erau pure gold, pentru că nu aveam unde să găsim informaţii despre subiectul sex. Nu era nimic clar, explicit sau educativ, dar era singura noastră sursă de educaţie sexuală. Din Salut am aflat de exemplu despre masturbare, iar dintr-o carte despre ceea ce mai târziu am aflat că se numeşte preludiu.Claudia îşi aminteşte că avea 17 ani când colega ei de bancă a făcut sex pentru prima dată şi i-a povestit cu lux de amănunte ce se petrece. “Ce ştiu sigur este că atunci când am făcut sex prima dată am realizat că de fapt nu ştiam nimic, cu toate că, desigur, erau multe discuţii între fete, dar era un delir bazat pe multe suprapuneri auzite de la cele care aveau fraţi sau surori mai mari.

Alina, 38 de ani, traducătoare, spune că e posibil să fi aflat despre sex de la televizor şi nu ţine minte să fi avut o discuţie despre asta cu ai ei, care “erau foarte puritani, iar subiectul era unul tabu“, iar Laura, artistă vizuală, 32 de ani, nu îşi aminteşte absolut nimic despre momentul în care a aflat despre sex.

Ani de zile când ne uitam la filme pe casete. Ai mei îmi spuneau să-mi acopăr ochii.

Căteva dintre prietenele mele mi-au povestit că au aflat, totuşi, despre sex, de la părinţi. Cristina, o studentă de 22 de ani spune că atunci când era mică, tatăl ei i-a explicat că femeile şi bărbaţii fac sex şi că aşa se fac copiii. “Nu mi-a spus nimic despre ciclu. Mama mea a refuzat să vorbească despre sex şi nu am aflat ce era ciclul până nu mi-a venit. De la părinţii mei am înţeles indirect că plăcerea de a face şi a vorbi despre sex aparţine bărbaţilor, iar femeile nu au dreptul la autonomie în ce priveşte propriul corp.“

Tot cu tatăl ei a încercat să vorbească și Alina, 26 de ani, DJ. Alina a crezut mult timp că sexul se întâmplă atunci când oamenii se bagă în pat dezbrăcați și stau sub plapumă, și că doar dacă se iubesc fac copii. Despre sex nu știam. Îl întrebam pe tata cum se fac copiii și, deși de obicei aveam o relație foarte onestă și pe față, aici îl simțeam că se rușinează și îmi zicea că se fac atunci când doi oameni se iubesc. Mama schimba mereu canalul când era vreo scenă cu săruturi sau orice ar fi putut să catalogheze ca fiind prostii la tv. Am crezut multă vreme că pupatul e maxima treabă pe care poți s-o faci cu un altul până când într-o seară eram într-o vizită la niște prieteni de familie și o fată cu un an mai mare mi-a povestit ce se întâmplă. Mi s-a părut total SF. M-a bântuit de atunci misterul ăsta plus un mare sentiment de trădare că am fost mințită. Am început să mă uit la oameni și să-mi imaginez cum ar putea ei să facă asta de fapt și parcă toți ascundeau acest mare secret de care nici nu eram sigură că este adevărat. Cred că am descoperit exact ce e sexul când am făcut-o prima oară. Până atunci, mare dilemă.”

Educatie sexuala pentru adolescenti

Monica, 40 de ani, dramaturg, își amintește că mama ei i-a spus la un moment dat că trebuie să fie atentă că prima experiență sexuală o poate afecta. “Faza e că mama vorbea mereu în generalități, în referințe care nu mergeau direct la țintă. Mai multe și mai concrete mi-a zis băiatul unor prieteni de familie. Acasă nu se vorbea despre sex, sexualitate, educație sexuală. Era ocultată intimitatea asta ca o mingiucă fierbinte de care toți se fereau. Ani de zile când ne uitam la filme – pe casete – ai mei mă puneau să-mi acopăr ochii. Uneori auzeam gemete și mi se părea dubios. Sexul a fost o discuție pe care n-am avut-o niciodată.”

Denisa, activistă pentru drepturile omului, 28 de ani, a aflat despre sex de la mama ei, despre care spune că vorbea destul de relaxat despre sex, și mai ales din cărți. “Îmi amintesc cu exactitate o discuţie cu o prietenă din curtea şcolii când aveam ambele în jur de 13 ani. Era o dezbatere aprinsă despre ce înseamnă să devii femeie. Ea zicea că devii femeie când îţi vine ciclul, eu ziceam că devii femeie când faci prima dată sex. Peste câteva săptămâni ea a găsit prin dulap la tatăl ei un roman ieftin despre dragoste şi sex, pe care l-am citit ambele pe nerăsuflate în următoarele 24 de ore, ea ziua şi eu noaptea. Nu aveam încă internet şi calculatoare. Fata din roman devenea femeie la primul contact sexual. Eu am câştigat dezbaterea.

Citește și:

Cum se face educație sexuală pe segmente diferite de vârstă. Interviu cu un psihoterapeut

Scrisoare deschisă pentru introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în școli

Ce spun cifrele despre lipsa educației sexuale în România

 

 

 

 

Paula Herlo, despre Cristian Leonte: "Prima oară m-au atras ochii lui"

Paula Herlo, despre Cristian Leonte: "Prima oară m-au atras ochii lui"