Remedii pentru reglarea hipertensiunii

De Unica.ro pe 21 iulie 2011

Ai tensiunea variabilă şi te-ai săturat de atâtea medicamente?

Află că există şi metode naturiste prin care aceasta poate fi readusă în limitele normale. Cum să-ţi protejezi bătăile inimii, citeşte în continuare.

Atunci când simţi că-ţi creşte tensiunea poţi apela la una dintre următoarele metode naturiste constând în tratamente folosite încă de pe vremea bunicilor noştri.

1. Usturoi
Înghite în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, câte un căţel de usturoi (nemestecat), după care bea un pahar cu apă rece. Urmează acest tratament timp de două luni.

2. Hrean
Spală bine cinci rădăcini de hrean, după care lasă-le timp de 36 de ore în apă rece. Dă-le apoi pe răzătoarea mică sau toacă-le mărunt. Adaugă apă fiartă peste ele, cât să fie la acelaşi nivel cu hreanul mărunţit, amestecă, iar apoi stoarce bine. Peste sucul obţinut mai pune 100 ml suc de morcov şi două linguriţe cu miere de albine. Ia câte două linguriţe de suc cu o oră înainte de fiecare masă, timp de trei luni. Restul amestecului se ţine la frigider într-o sticlă închisă ermetic.

3. Sfeclă roşie
Taie în bucăţi mici 1 kilogram de sfeclă roşie. Într-un borcan de
3 l pune 2 l de apă la temperatura camerei şi sfecla mărunţită, după care acoperă borcanul ermetic şi lasă la macerat timp de 5 zile. Din sucul obţinut bea câte 100 ml de trei ori pe zi, după fiecare masă principală.

4. Mărar
Pentru a-ţi regla tensiunea poţi consuma zilnic o linguriţă de seminţe de mărar pisate pulbere şi amestecate cu 100 ml de apă.
Un alt leac cu seminţe de mărar este următorul: dă prin râşniţa de cafea patru linguriţe de seminţe de mărar, iar apoi amestecă-le cu două linguriţe de miere. În fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, ia câte o linguriţă din acest amestec, după care bea un pahar cu apă.

5. Frunze de muşcată
Striveşte între degete două frunze de muşcată, după care puneţi-le la ambele mâini în zona în care se ia pulsul. Vei observa cum în scurt timp tensiunea ţi se va normaliza.

6. Sâmburi de caise
În fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, mănâncă 6-7 sâmburi de caise. Micul-dejun, îl poţi luade-abia după o oră.

7. Zmeură
Pune o linguriţă de ceai de zmeură (de la plafar) în 250 ml apă clocotită şi lasă la infuzat timp de 10 minute. După ce s-a răcit, ceaiul se bea de două ori pe zi, jumătate înainte de micul-dejun şi cealaltă jumătate înainte de cină. Tratamentul trebuie urmat timp de şapte zile şi poate fi repetat după ce s-a făcut pauză o săptămână.

8. Crenguţe de dud
Taie câteva crenguţe tinere dintr-un dud, apoi mărunţeşte-le şi fierbe-le într-un litru de apă până dau în clocot. Lasă la răcit, strecoară şi bea fiertura aceasta în loc de ceai sau apă de-a lungul zilei.  Poţi consuma pe parcursul zilei şi fructe de dud. Ca să beneficiezi de ele şi pe timpul iernii le poţi culege vara şi să le ţii la congelator.  

9. Scorţişoară

Amestecă o lingură de scorţişoară cu 3 linguri de zahăr. Cu o oră înainte de fiecare masă ia câte o linguriţă din acest amestec, timp de 10 zile. În loc de zahăr, poţi amesteca scorţişoara şi cu miere de albine. Pe perioada tratamentului verifică-ţi periodic tensiunea.

10. Castraveţi

Î n perioada în care se găsesc castraveţi proaspeţi pe piaţă, fă-ţi în fiecare zi 600 ml suc de castraveţi. Bea acest suc de trei ori pe zi, înainte de fiecare masă principal

Oţetul de mere scade tensiunea

Este recomandat mai ales atunci când hipertensiunea arterială este asociată cu boli ale vaselor de sânge, boli degenerative, insomnie sau obezitate. Îl poţi adăuga salatelor de crudităţi sau poţi pune dimineaţa câte 2 linguriţe de oţet de mere la o cană cu apă, pe care ulterior să o bei.
O altă variantă: înmoaie un prosop flauşat în oţet de mere şi stai cu tălpile pe el timp de 10 minute sau înfăşoară-ţi picioarele în el. După ce au trecut cele 10 minute măsoară-ţi tensiunea. În acelaşi timp trebuie să consumi şi ceva dulce, o bomboană sau o linguriţă cu zahăr sau miere.

Foto: Shutterstock

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite