Răspunsul Reginei Elisabeta a II-a pentru o fetiță care i-a cerut o lebădă

În Marea Britanie, cetățenii au voie să îi scrie Reginei Elisabeta a II-a o scrisoare prin care să își exprime o nemulțumire sau o cerere importantă. Profitând de acest drept, Lyndsay Simpson, o fetiță în vârstă de 5 ani, i-a scris Majestății Sale pentru a-i cere permisiunea de a avea o lebădă drept animal de companie.

După ce mama ei i-a spus că monarhul deține oficial toate lebedele din Regatul Unit, Lyndsay a compus o scrisoare pentru Majestatea sa, în care își exprimă dragostea pentru aceste păsări maiestuase și planul ei de a crește una în baie.

Palatul Buckingham i-a răspuns așa cum nimeni nu se aștepta,  iar cu această ocazie fetița a aflat mai multe despre preconcepția atribuită Reginei Marii Britanii, dar și despre lebede.

Astfel, Jennie Vine, coordonator al corespondenţei la reşedinţa regală, a spus că Regina a „luat atent notă” de cererea lui Lyndsay, dar nu a avut veşti chiar foarte bune pentru ea. Ideea că monarhul britanic deţine toate lebedele din Regat este doar o preconcepţie care datează de secole întregi.

„Regina mi-a cerut să îți mulțumesc pentru scrisoare, din care Maiestatea Sa a luat cu atenție notă cu privirea la cererea ta de a lua o lebădă ca animal de companie. Ar trebui totuși să îți explic că este doar o preconcepție că Regina deține toate lebedele din Regatul Unit. Maiestatea Sa își exercită dreptul de proprietate doar asupra lebedelor din anumite regiuni ale fluviului Tamisa. Trebuie amintit că, fiind păsări sălbatice, ele se bucură de protecția Actului 1981 cu privire la Viața Sălbatică și Zonelor Rurale. Regina a fost încurajată să ia cunoștință de interesul tău pentru viața păsărilor și a considerat că a fost frumos din partea ta că i-ai scris”.

Alături de răspunsul în scris, Lyndsay a primit și o invitație la o ceremonie de capturare și etichetare a lebedelor de pe malul Tamisei – prin acest procedeu, se ține o evidență a lebedelor, apoi sunt eliberate.

Citește și – De ce Regina Elisabeta a II-a nu are pașaport sau permis de conducere

Citește și – Care sunt regulile pe care trebuie să le respecte o prințesă

Foto – Hepta, Shutterstock

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: