A rămas blocat în aparatul pe care trebuia să îl repare. Gestul ilar la care a recurs bărbatul pentru a fi salvat

Polițiștii din Texas au răspuns recent unei solicitări mai puțin obișnuite de ajutor, după ce un localnic i-a anunțat că o persoană a strecurat un bilețel prin fanta de eliberare a chitanțelor unui ATM, prin care cerea ajutor pentru a fi scos din bancomat. 

„Vă rog, ajutați-mă! Sunt blocat aici și nu am telefon la mine! Sunați-l pe șeful meu la numărul 210…”, scria pe unul dintre biletele primite de localnici de la bancomat.

Bărbatul a strecurat mai multe bilete în aparat, dar clienții anteriori fie nu le-au observat, fie  le-au ignorat crezând că este vorba despre o glumă.

Până la urmă, unul dintre clienți a auzit o voce slabă venind dinspre ATM și și-a dat seama că cineva este înăuntru, așa că a sunat la poliție.

Reparatorul, a cărui identitate a rămas anonimă, a intrat în camera în care se afla bancomatul pentru a repara o broască defectă. Din nefericire, a reușit să se închidă înăuntru și își lăsase telefonul mobil în mașină, motiv pentru care a fost nevoit să își folosească imaginația pentru a ieși din încurcătură.

Când polițiștii și-au dat seama ce s-a întâmplat, au spart ușa de la camera de securitate și, după mai bine de două ore de așteptare, l-au scos pe bărbat din bancomat.

„Toată lumea este în regulă, dar n-o să mai întâlnesc aşa ceva în viaţa mea, să rămână cineva blocat într-un bancomat. E pur şi simplu o nebunie”, a declarat Richard Olden, unul dintre polițiști.

Citește și – Un miliardar a solicitat un credit de 1 dolar la bancă. Motivul este ilar

Citește și – Cum să scoți bani de la bancomat fără să fii păcălit. Atenție la tasta 5!

Foto – Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Recomandări shopping
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendinte in lifestyle 2018: nutritie, sport, design, si social media!

Vă recomandăm: