Programul RATB și Metrorex de 1 Decembrie

De Oana Savin pe 30 noiembrie 2018
Pe data de 1 Decembrie traficul va fi restricționat în Piața Arcul de Triumf din Capitală, în vederea desfășurării manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, astfel că programul transportului în comun va fi modificat.

Astfel, pentru efectuarea paradei militare, traficul rutier va fi restricționat pe următoarele artere:

– între orele 04:00 – 16:00, este închisă circulaţia pe axul central şi banda I pe Şos. Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf şi benzile I şi II pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, sensul de mers Piaţa Presei Libere către Fântâna Mioriţa, precum şi pe benzile III şi IV pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, sensul de mers Fântâna Mioriţa către Piaţa Presei Libere. De asemenea, va fi restricţionat traficul rutier şi în Pasajul Presei Libere, pe sensul de deplasare dinspre Piaţa Presei Libere către Arcul de Triumf, traficul rutier fiind dirijat prin breteaua care accede în Piaţa Montreal.

– între orele 07:00 – 16:00, este închisă total circulaţia (gradual,în funcţie de momentul sosirii tehnicii militare pentru paradă ) pe Şos. Kiseleff între Piaţa Presei Libere şi intrarea în Piaţa Victoriei, până la semaforul care face legătura cu Bd. Aviatorilor şi Str. Paris, pe străzile adiacente, precum şi pe Str. Al. Constantinescu, între Bd. Mărăşti şi Arcul de Triumf, Bd. Mareşal Averescu între bd. Mărăşti şi Arcul de Triumf, Bd. Constantin Prezan între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle, Str. Primo Nebiolo, Str. Arh. Ion Mincu, Str. Docenţilor şi pe Str. Barbu Delavrancea. De asemenea, traficul rutier va fi restricţionat temporar şi pe Bd. Poligrafiei, Bd. Mărăşti şi Str. Clucerului, pe durata deplasării tehnicii şi personalului.

– între orele 07:00 – 16:00, este restricţionată banda I de pe Bd. Ion Mihalache, tronsonul cuprins între Bd. Nicolae Titulescu şi intersecţia cu Str. Turda.

Polițiștii recomandă ca rute ocolitoare:

  1. Şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Str. Alexandru Constantinescu – Piaţa Domenii – Bd. Ion Mihalache;
  2. Șos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Averescu – Str. Turda – Podul Grant;
  3. Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – DN1;
  4. Şos. Ștefan cel Mare – Str. Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării – D.N.1.4

Programul Metrorex de 1 Decembrie 2018

Potrivit Metrorex, programul de circulație a trenurilor de metrou se desfățoară între orele 5:00-23:00, cu mențiunea că ultimele trenuri de metrou pleacă la ora 23:00 din stațiile de capăt ale Liniilor de metrou, iar la stațiile Piaţa Unirii 1 și Piața Unirii 2 se așteaptă transferul călătorilor între Liniile de metrou 1,3 și 2.

Sursă foto: Shutterstock

Lavinia Pîrva este însărcinată. Ștefan Bănică va deveni tată pentru a treia oară

Lavinia Pîrva este însărcinată. Ștefan Bănică va deveni tată pentru a treia oară