Probiotice – unde se găsesc şi la ce folosesc

De Revista Unica pe 08 decembrie 2011

Multe ambalaje de alimente şi prospecte de suplimente nutriţionale conţin cuvântul „probiotic“. Ce înseamnă acesta, îţi explicăm imediat.
Nici măcar experţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii nu le-a fost uşor să dea o definiţie probioticelor. Potrivit lor, probioticele sunt „microorganisme vii care, administrate în doze adecvate, conferă gazdei un beneficiu de sănătate.“ Să nu le confunzi însă pe probiotice cu prebioticele – acestea din urmă sunt fibre celulozice, nedigerabile, care stimulează selectiv creşterea şi/sau activitatea microorganismelor benefice deja prezente în intestinul uman.

Unde se găsesc şi la ce folosesc

Probioticele se găsesc în unele alimente (lactate fermentate, unele sucuri şi băuturi din soia) şi în suplimente nutritive (capsule, tablete, pudră) şi sunt similare celor care există în intestinul gros. De ce ai nevoie de ele: fiindcă organismul uman este populat (încă de la naştere) cu bacterii – ele colonizează pielea, intestinul, gura etc. Dacă n-ar exista aceste bacterii ãprietenoase“, locul lor ar fi luat de cele agresive, care provoacă boli. Sunt însă situaţii în care rămâi fără aceste bacterii folositoare şi e nevoie să repopulezi rapid zona afectată. De exemplu, când iei antibiotice. Acestea, din păcate, omoară microbii periculoşi, dar şi pe mulţi dintre cei „nevinovaţi“. Un alt lucru pe care e bine să-l ştii este legătura specială dintre bacteriile pro-biotice şi funcţionarea sistemului imunitar, pe care se pare că îl stimulează să funcţioneze mai bine. Siguranţa folosirii probioticelor în mod artificial (în suplimente) are o tradiţie îndelun-gată. Totuşi, medicii recomandă prudenţă când e vorba de copii, bătrâni sau bolnavi cronici. Dar există şi probiotice speciale, destinate lor.

Recomandări.Apelează la suplimente probiotice pentru prevenirea şi înlăturarea diareei infecţioase, pentru tratarea colonului iritabil şi a problemelor hepatice.
Efecte secundare.Apar extrem de rar, nu sunt de durată şi se reduc la manifestări digestive uşoare (flatulenţă, eructaţii).

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite