E cazul să te mulţumeşti cu primul venit?

Eşti singură, ai peste 30 de ani şi îţi doreşti cu ardoare un copil? Atunci nu mai aştepta bărbatul ideal, ci mulţumeşte-te cu un bărbat decent, altfel rişti…
… să nu-ţi mai întemeiezi vreodată o familie!

Nu-ţi spun eu aceste lucruri, ci autoarea Lori Gottlieb, în noua sa carte intitulată “Marry Him: The Case For Settling For Mr Good Enough”.

Gottlibeb te îndeamnă să renunţi la fanteziile unui bărbat perfect şi să mai cobori standardele în alegerea viitorului soţ, arată dailymail.co.uk.

Autoarea s-a bazat pe propria experienţă, dar şi pe experienţele altor femei trecute de 30 de ani, atunci când a scris cartea cu un mesaj atât de puternic: femeile de peste 30 de ani riscă să rămână singure şi să nu se bucure de întemeierea unei familii, dacă se agaţă de un ideal masculin şi nu acceptă un bărbat cu bune şi rele.

Inseminarea artificială: soluţia sau consolarea femeilor indepedente?

În cartea sa autoarea descrie o scenă în care ea şi o altă prietenă stau pe o bancă în parc cu bebeluşii lor în vârstă de şase luni – ambele au conceput copiii folosind inseminarea artificială. “Ah, ne trăim visul…” îi spune Gottlieb prietenei sale. Au aprobat dând din cap, iar după câteva clipe de tăcere, amândouă au izbucnit în hohote de râs.

“Într-un fel am vorbit serios: amândouă am visat să devenim mame, iar acum ne plimbăm cu copiii în parc. Totuşi, nu ne trăim visul cel mare”, spune Gottlieb.

Autoarea îşi exprimă regretul de a nu se fi mulţumit cu un bărbat decent, dar care să-i ofere familia tradiţională. “Visul cel mare era să mă îndrăgostesc, să mă mărit şi să trăiesc fericită până la adânci bătrâneţi”, mărturiseşte ea.

Controversele iscate de mesajul cărţii

Multe femei şi-au exprimat dezaprobarea pe internet vis-à-vis de ideea de a se mulţumi cu un bărbat mediocru, pentru a evita singurătatea.

“În niciun caz nu mă mulţumesc cu mai puţin decât perfecţiunea – nici măcar dacă îmi pui un pistol la tâmplă”, a scris o femeie. ” Gottlieb are nevoie de un psihiatru, urgent!” a spus o altă femeie.

Sociologul Bella DePaulo, autorul blogurilor “Singled Out” şi “The Living Single” şi-a exprimat indignarea. Ea a intitulat fixaţia autoarei de a “găsi un soţ” drept “tragică” şi a descris comentariile lui Gottlieb ca fiind “de o înapoiere mândră şi ostentativă”.

Un alt bogger a comentat astfel: “Multe din cele spuse de autoare se referă la încadrarea în stereotipul unei societăţi tradiţionale. Prea puţine se referă însă cu adevărat la iubire”.

Cum răspunde autoarea acestor atacuri şi dezaprobări?

“Tot ce pot spune este că femeile care susţin că nu sunt în căutarea unui bărbat ori mint, ori sunt în negare. Uită-te în oglindă şi spune-ţi că nu eşti îngrijorată la gândul că nu-l vei găsi vreodată pe bărbatul cu care să-ţi împarţi viaţa. În acel moment mimica feţei tale te va trăda”, avertizează Gottlieb.

Dacă nu doreşti să te inspiri din teoria ce stă la baza cărţii, merită să cugeţi cu gândul la povestea lui Charlotte Metcalf.

La aproape 40 de ani ea a fost părăsită de iubitul ei cu care trăise mai bine de şapte ani. Bărbatul a plecat pe motiv că nu dorea să aibă copii. Charlotte a rămas până la urmă însărcinată la 45 de ani, cu un bărbat pe care-l ştia de mai puţin de un an.

“Nu eram într-o relaţie stabilă cu tatăl copilului, dar a trebuit să iau o decizie. Nu-mi place să zic că m-am mulţumit cu actualul partener, deoarece aş sugera că el are nişte lipsuri, ceea ce nu-i adevărat. Prefer să spun că mi-am reevaluat aşteptările din partea bărbatului cu care doream să-mi împart viaţa”, conchide Metcalf.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Relaţii
Vă recomandăm: