Primul eveniment care recunoaște valoarea literaturii scrise de femei: Premiile Sofia Nădejde

De Ioana Ilie pe 06 decembrie 2018

Prima ediție a Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei va avea loc luni, 10 decembrie, în cadrul unui eveniment de tip gala, prin care se dorește recunoașterea activității literare a scriitoarelor și poetelor din România.

Gala Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei este un proiect dezvoltat de Asociația Art No More și are ca obiectiv promovarea contribuției aduse de scriitoare la dezvoltarea literaturii române: „Numele ales pentru această Gală a Premiilor pentru Literatură Scrisă de Femei este un semn de apreciere adus în an centenar unei figuri importante a culturii române, Sofia Nădejde. Un nume care, din păcate, este aproape necunoscut, și nu doar în rândul elevilor și al elevelor, pentru care ar putea fi un model fascinant, dar și în rândul lumii artistice și culturale. Sofia Nădeje a fost prima femeie din România căreia i-a fost permis să susţină Bacalaureatul într-un liceu de băieţi, prima femeie care a condus o revistă literară şi autoarea primului roman feminist din istoria literaturii române. Alegerea acestui nume este totodată și un statement: la fel cum personalitatea Sofiei Nădejde merită și trebuie descoperită, la fel și literatura scrisă de femei și contribuția scriitoarelor la dezvoltarea literaturii române merită să fie descoperite și valorizate.”, precizează echipa proiectului pe pagina de Facebook a evenimentului.

Premiile Sofia Nadejde 2018

Elena Vlădăreanu, inițiatoarea proiectului, a declarat că ideea unui eveniment care să promoveze literatura scrisă de femei s-a conturat cu mult timp în urmă și consideră că acțiunile de aniversare a centenarului au adus mult prea puțin în discuție importanța realizărilor femeilor în științe și în arte din ultimul secol: „Ideea de a face un microfestival de literatură o am de mult, de peste zece ani. Nu a fost să fie până acum. Faptul că am pornit de la această idee și am ajuns la o zi dedicată literaturii scrise de femei, în care să avem și întâlniri cu eleve și elevi, cu profesoare și cu profesori, în care să fie și lecturi, ca la un microfestival, și în care, mai ales, să recompensăm valoarea, este explicabil prin contextul vieții literare din ultimii doi ani, în care raporturile dintre scriitori și scriitoare au părut mai dezechilibrate ca oricând. E adevărat, poate premiile nici nu contează atât de mult, nu premiile fac o literatură bună, premiile țin de tot felul de dinamici, mai mult sau mai puțin comprehensibile pentru cineva din exteriorul vieții literare. Dar, cum este prima inițiativă de acest gen din spațiul cultural românesc, am toată speranța că astfel vor ajunge sub reflectoare niște cărți fabuloase, o literatură grozavă, care nu poartă neapărat girul unor edituri mari, și care astfel să poată fi descoperite și apreciate. Cred și că, simbolic, nu este un moment mai bun decât acest an pentru a vorbi despre diferență, despre acceptarea diferenței, despre valorizarea diferenței. A fi uniți înseamnă a fi împreună în unicitatea noastră, a învăța să trăim împreună și a ne valoriza reciproc. A fi uniți nu înseamnă să fim identici, nici măcar asemănători, nici din punct de vedere cultural, social, politic, nici artistic. Este revoltător că în tot acest an s-a vorbit atât de puțin despre importanța femeilor românce în științe și în arte de-a lungul acestui secol împreună.”

Juriul ediției de anul acesta este format din Graţiela Benga-ŢuţuianuCosmin CiotloșMihai IovanelAndreea Grinea Mironescu și Adriana Stan și a desemnat cărțile nominalizate la cele patru categorii, în felul următor: Poezie (Foloase necuvenite de Teodora Coman, Borderline de Ana Dragu, Cele mai mici proze de Doina Ioanid, Beatitudine (eseu politic) de Cosmina Moroșan și Charles Dickens de Olga Ștefan), Proză (Fontana di Trevi de Gabriela Adamesteanu, Pelinul negru de Ioana Nicolaie, Supa de la miezul nopții de Marta Petreu, O formă de viață necunoscută de Andreea Rasuceanu și Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac), Debut-Poezie (Blister de Gabriela Feceoru, KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie de Juliana Lungu, Teritorii de Cristina Stancu) și Debut-Proză (Câinele de bronz de Emanuela Iurkin, Un cal într-o mare de lebede de Raluca Nagy, În spatele blocului de Mara Wagner)

Titlurile nominalizate au fost alese din cărți publicate în 2017 și 2018, urmând ca volumele apărute după Târgul de Carte Gaudeamus să intre în competiție pentru ediția următoare a Galei. Câștigătoarele urmează să fie anunțate pe 10 decembrie.

Tot în cadrul Galei va fi decernat un Premiu Special pentru Inovație și Contribuții Deosebite Aduse Literaturii, iar anul acesta, îi va fi oferit prozatoarei Adriana Bittel.

Găsiți mai multe informații despre eveniment aici: Premiile Sofia Nădejde.

Sursă foto: Premiile Sofia Nădejde și Shutterstock.

Uranus, planeta marilor schimbări, intră în Taur pentru următorii 8 ani

Uranus, planeta marilor schimbări, intră în Taur pentru următorii 8 ani