Cum să previi şi să tratezi înţepăturile de ţânţari

De Erika Chivu pe 22 iulie 2010

Mai mult enervante decât periculoase, înţepăturile de ţânţari nu te lasă să te bucuri de vară şi de vacanţă. Află pe cine preferă ţânţarii, cum îi ţii la distanţă şi cum tratezi înţepăturile.

De ce sunt dureroase muşcăturile de ţânţari

Înţepăturile sunt produse de femelele de ţânţar care se hrănesc, după cum ştim, cu sânge. Ca să-l poată extrage, ele trebuie să injecteze în pielea noastră o cantitate mică de salivă, cu rol anticoagulant. Această salivă ne provoacă mâncărimi şi durere pentru că o proteină ce intră în compoziţia ei rămâne în piele şi declanşează o reacţie a sistemului imunitar.

Bubiţa care rezultă în urma unei muşcături de ţânţar poate să apară imediat sau la câteva zile după. Majoritatea persoanelor au o reacţie locală, uşoară dar enervanta din cauza mâncărimii. Cei mai sensibili pot avea leziuni de dimensiuni mai mari şi mâncărimi persistente. Aşa ceva se observă mai ales la copii, căci adulţi, fiind înţepaţi de mai multe ori, capătă o anumită rezistenţă.

Pe cine ciupesc ţânţarii?

„Am sângele mai dulce” spun cei care sunt ciupiţi frecvent de ţânţari. Într-o oarecare măsură s-ar putea să aibă dreptate. S-a observat că ţânţarii preferă sângele de grupă 0. În plus, ţânţarii preferă bărbaţii în locul femeilor şi obezii în locul celor slabi. Mai au o slăbiciune pentru căldură, deci dacă te ştii ţintă sigură, ar fi bine să nu porţi haine închise la culoare pentru că ele absorb mai multă căldură.

Conform specialiştilor de la clinica Mayo, insectele îşi aleg victimele „studiindu-le” mirosul, dioxidul de carbon expirat şi substanţele eliminate prin transpiraţie.

Poţi lua HIV de la o înţepătură de ţânţar?

Din fericire, nu se poate. Când a început să se răspândească virusul HIV, oamenii credeau că el ar fi transmis şi de ţânţari, însă studiile efectuate atunci au arătat că virusul nu supravieţuieşte în corpul ţânţarului, deci cu siguranţă nu se poate transmite astfel. Nici hepatita B sau C nu se ia printr-o simplă muşcătură de ţânţar.

Totuşi, există boli care sunt răspândite de ţânţari. Este vorba de malarie, febra galbenă, febra Dengue şi meningita sau encefalita cu virusul West Nile. Din fericire, sunt boli care afectează mai mult zonele tropicale şi subtropicale – dacă te pregăteşti de o vacanţă într-o astfel de zonă, discută cu medicul de familie despre vaccinurile indicate – dar au fost şi în România infecţii cu West Nile.
În afară de infecţiile virale, pentru cei mai sensibili există riscul ca leziunile produse de ţânţari să se infecteze. Se întâmplă mai ales la copii, care au mâncărimi puternice şi nu se pot abţine să nu se scarpine.

Dar cel mai grav este cazul celor alergici, care se pot alege cu urticarie, umflături sau chiar şoc anafilactic.

Cum se tratează înţepăturile de ţânţari

Pe cât posibil, locul cu probleme trebuie păstrat curat ca să nu apară infecţiile şi ar fi bine să nu te scarpini, chiar dacă mâncărimile sunt puternice.   
Pentru a le calma se poate folosi un unguent cu hidrocortizon sau un alt unguent cu efect antipruriginos.

–    Hidrocortizon unguent 1%, 7 lei
–    Fenistil Gel 0,1%, 19 lei
–    Urgodermyl înţepături de insecte, 30 lei
–    Autan loţiune spray pentru tratatea înţepăturilor, 15 lei

La recomandarea medicului poţi să încerci şi un medicament antihistaminic, ce calmează reacţiile organismului.

Cum previi înţepăturile

 
Ţânţarii preferă locurile calde şi umede, în special apele stagnante. Aşa că evită să stai dimineaţa devreme sau la amurg aproape de bălţi, lacuri sau terenuri inundate. Pentru a alunga ţânţarii din casă ai grijă să nu ai în jur bălţi sau vreun subsol inundat.

Dacă nu scapi asfel de insecte nu-ţi rămâne decât să încerci diversele soluţii pentru alungarea lor: pastile, spray-uri, aparate cu lichid etc.

Când mergi în parc, la pescuit sau în alte zone preferate de ţânţari, ideal ar fi să te acoperi cât mai mult, purtând pantaloni lungi introduşi în şosete, mâneci lungi, pălărie etc. Desigur, poţi folosi cremele şi loţiunile repelente, care ar trebui să ţină la distanţă insectele:

–    Autan Familiy, 16 lei
–    Autan Gel, 16 lei
–    Autan Family Spray, 15 lei
–    OFF Spray, 13 lei
–    Chicco Zanza-No (pentru copii), 29 lei
–    Chicco Zanza-No servetele umede, 23 lei

Foto: Shutterstock

Uranus, planeta marilor schimbări, intră în Taur pentru următorii 8 ani

Uranus, planeta marilor schimbări, intră în Taur pentru următorii 8 ani