8 poziţii sexuale în afara dormitorului

De Stela Moisescu pe 05 februarie 2010

Sexul în fiecare colţişor al casei este ideal pentru cele care s-au plictisit de pat, dar pe care nu le încântă sexul în public! Secretul este să ştii cum să profiţi de orice mobilier…
… pentru a găsi cele mai erotice poziţii sexuale.

Iată 8 propuneri de poziţii sexuale de care te poţi bucura în afara dormitorului, dar fără să părăseşti intimitatea locuinţei.

1. Sex pe braţul canapelei

Această poziţie sexuală este confortabilă pentru ambii parteneri, dar şi provocatoare. Aşează-te pe braţul canapelei cu tălpile poziţionate pe suprafaţa ei. Iubitul tău va îngenunchia în faţa ta, căutând unghiul potrivit de penetrare. În timp ce el te susţine cu mâinile aşezate pe spatele sau posteriorul tău, tu poţi urca un picior pe spătarul canapelei.

2. Sex pe spătarul canapelei

Roagă-l pe iubitul tău să stea pe spătarul canapelei, cu spatele sprijinit de perete. Tu nu trebuie decât să te aşezi în poala lui, cu spatele la el, imitând perfect poziţia trupului său. El îţi poate mângâia sânii şi clitorisul în timp ce te penetrează. Poziţia nu necesită multă mişcare.

3. Sex pe masa din bucătărie

Multe femei preferă această locaţie, dacă s-au plictisit de dormitor. Motivul? Unghiul de penetrare este ideal, căci favorizează stimularea punctului G. În plus, poziţia are o încărcătură erotică aparte, mai ales dacă te laşi pe spate şi ţintuieşti tavanul cu privirea, căzând pradă iubitului tău. Dacă masa se află la înălţimea potrivită, această poziţie este comodă pentru amândoi.

4. Sex pe birou

Ce poate fi mai sexy decât să fii chiar tu protagonista scenei în care arunci totul de pe birou cu un singur gest şi-l laşi pe iubitul tău să te penetreze, cât încă mai ai hainele pe tine? Pentru stabilitate, lasă un picior sprijinit în podea, iar pe celălalt încolăceşte-l în jurul partenerului.

5. Sex cu ajutorul chiuvetei din baie

Aşează-te cu spatele la iubitul tău, sprijină-te cu mâinile de chiuveta din baie, apleacă-te uşor şi lasă-l să te penetreze. Oglinda de deasupra chiuvetei vă poate fi de folos dacă vreţi să vă uitaţi unul în ochii celuilalt sau dacă preferi să urmăreşti pe furiş expresia iubitului tău în timpul partidei de sex.
 

6. Sex pe colacul wc-ului

Înainte să strâmbi prea tare din nas, află că această poziţie provoacă femeilor o deosebită plăcere! Iubitul tău stă aşezat pe colac, iar tu deasupra lui, orientată cu faţa sau cu spatele la el. Indiferent cum alegi să stai, în această poziţie te poţi mişca liber, având marele beneficiu de a te sprijini cu picioarele în podea.

7. Sex pe scaun

Există multe poziţii sexuale pe care le poţi pune în practică cu ajutorul unui scaun. Poţi sta deasupra lui, orientată cu faţa sau cu spatele la el. La fel, plăcerea este foarte intensă deoarecele controlezi foarte bine mişcările, sprijinindu-te cu picioarele în podea. Totuşi ai grijă ca scaunul să fie suficient de rezistent.

O altă poziţie bună de încercat în casă este cea în care stai pe scaun în genunchi, cu braţele pe spătar, iar iubitul tău te penetrează stând în picioare.

8. Doggie style modificat pe fotoliu

Pentru această poziţie trebuie să stai pe un fotoliu, în genunchi, cu braţele pe spătarul lui. Iubitul tău îţi imită poziţia şi te penetrează astfel. Un mic artificiu: pune-ţi piciorul îndoit pe braţul fotoliului şi lasă-l să te preseze de spătarul fotoliului. Senzaţia îţi va provoca fiori.

Foto: Shutterstock

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite