„M-am născut ţigancă şi ţigancă o să mor”

De Unica.ro pe 01 februarie 2010

„Trăim în România!” Cea mai frecventă scuză, explicaţia tuturor problemelor, nedreptăţilor, eşecurilor şi lipsurilor de care avem parte. Dar poate România nu e singura…
… vinovată, ci şi noi, atât de obişnuiţi să etichetăm oamenii şi să privim totul dinspre general spre particular.

Felicia înţelege foarte bine toate aceste lucruri. O tânără rromă, studentă la Iaşi, printre români…

„De ce ai vrea să fii ca ceilalţi?”


Felicia M. este o tânară rromă de 21 de ani, căreia parcă îi curge prin vene energie în loc de sânge. Numele ei de familie trebuia să fie Ţigan, dar pentru a scăpa de povara acestuia, străbunicul ei decide să şi adopte nepotul, astfel încât tatăl Feliciei şi mama acestuia în acte erau fraţi.

Părinţii Feliciei au fost cinci ani împreună înainte de a face marele pas, pentru ca mama ei să-şi poată termina liceul pedagogic. S-au căsătorit apoi cu nuntă mare şi tot tacâmul. Însă, odată cu primirea postului de educatoare în sat, s-a izbit de prejudecata oamenilor.

O ţigancă să ne educe nouă copiii?!” Dar a ajuns directoarea grădiniţei şi coordonatoarea mai multor reviste pentru copii. Iar tatăl ei a fost pe rând consilier la primărie, mediator şcolar şi inspector pe situaţii de urgenţe didactice. Respectul celorlalţi l-au câştigat cu greu, dar pentru totdeauna.

A avut parte de o copilărie aşa cum ar trebui să fie a oricăruia dintre noi. Era mai băieţoasă, iar năzbâtiile erau zilnice, dar singura palma primită de la tatăl ei peste fustiţa roz cu buline şi volane a făcut-o să-i asculte fiecare cuvânt, să-i înţeleagă privirile cu subînţeles şi să-i soarbă zâmbetul fiecărei bucurii pe care i-o aducea fetiţa lui cea mică.

În generală a înţeles de ce era altfel decât ceilalţi şi l-a întrebat pe tata ” De ce sunt diferită de ceilalţi?”. „De ce ai vrea să fii ca ceilalţi?”, a venit prompt răspunsul părintelui său.

O ţigancă nu ştie limba română

Oricât s-ar fi străduit nu lua niciodată mai mult de 6 la română pentru că… era ţigancă, şi „cum să ştie o ţigancă româna?!”. A urmat apoi acelaşi liceu ca mama şi surorile ei. A făcut cunoştinţă cu viaţa de cămin şi cu antipatia multor colegi de la început, „dar am avut gura mare şi m-am integrat oriunde” spune Felicia sigură pe ea. „Şi la cămin, tot timpul am încercat să fac cât făceau şi celelalte plus un pic, să nu ajungă să spună despre mine: <„.

Toată perioada liceului cu ieşiri, prietenii, absenţe, învăţat, petreceri şi cele specifice, a fost umbrită cu două săptămâni înainte de bacalaureat când i-a murit tatăl, din senin. El era acea figură puternică, dar blândă, în jurul căreia se creiona întreaga  familie.

Atunci Felicia a înţeles că nu mai poate avea tot ce vrea, când vrea, că nu mai era tata acolo să le rezolve pe toate şi să ţină strâns frâiele. Capul i-a coborât din nori, iar picioarele i-au ajuns pe pământ. A urât mult timp fiecare băbuţă şi moş, fiindcă nu i se părea corect ca cineva care are un rost să se piardă şi alţii să trăiască. Nu-i mai păsa de nimic, nici măcar de ea. Nu mai mânca, nu mai vedea cu ce se îmbrăca, nu mai conta unde merge şi ce se întâmplă cu viaţa ei. Noroc de prieteni…

„N-ai tu idee ce open-minded suntem noi!”

 „Dacă ţiganii sunt uniţi, noi eram foarte uniţi, iar după ce l-am pierdut pe tata, am devenit extrem de uniţi”, îmi spune Felicia privind spre cer, abţinându-se să nu plângă. Lumea ei plină de farmec şi lipsită de griji s a sfărâmat ca în urma unui cutremur devastator, şi acum o ridică din temelii, nu cărămidă cu cărămidă, vrea ceva mai rezistent, mai personal, cu amprenta ei de ţigăncuşă optimistă. Pe cerul ei apare curcubeul în fiecare zi. De ce? Pentru că aşa şi-a propus ea.

Acum e studentă la Comunicare şi Relaţii Publice, în anul II şi nu s-a mai pus problema „vai, este ţigancă!”. Reuşeşte doar să stârnească admiraţia celor din jur, fiind mai tot timpul centrul atenţiei.

Mi-a declarat, în schimb, că faţă de prieteni nu s-a simţit niciodată altfel, ei au acceptat-o aşa cum este. Dar faţă de străini, care uneori sunt neînduratori s-a simţit de mult ori constrânsă de imaginea pe care rromii o au. Cu toate acestea ştie că este legată de ei prin spiritul acela ţigănesc, dar evident cu accente moderne: „Sunt conştientă că m-am născut ţigancă, şi ţigancă o să mor, oricum m-aş îmbrăca sau comporta, dar asta nu înseamnă că trebuie sa mă limitez!”.

Astfel, anul acesta vrea să se înscrie la Facultatea de Jurnalism, „un vis neîmplinit” cum îl caracterizează ea, iar pe viitor îşi doreşte mulţi copii, cărora să le ofere copia familiei sale. N-ar mai adăuga nimic. „La noi, la ţigani, primul băiat poartă numele tatălui, iar ultima fată, numele mamei. Aşa o să fac şi eu!” spune Felicia visătoare.

În familia M., predomină respectul faţă de sine şi de celălalt, iar Felicia a învăţat să se desprindă de eticheta impusă de societate şi să-şi facă una personalizată, dar în care pe fundal va fi mereu familia.

La plecare, îi admir unghiile false, cu model oriental, moderne si decente dealtfel, şi-mi spune ştrengăresc, aruncându-şi într-o parte părul lung „N-ai tu ideea ce open-minded suntem noi!”.

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional