Povestea femeii torturată de fostul iubit: „Mi-a smuls sprâncenele și m-a forțat să îmi mănânc genele”

De Oana Dinu pe 15 ianuarie 2019
O femeie din Scoția a trecut prin momente de groază din cauza fostului ei iubit. A crezut că o să moară, dar a reușit să fugă din propria ei casă, acolo unde a fost sechestrată.

Danielle Dodds a povestit printre lacrimi cum a fost torturată de fostul ei iubit, Garry McNeill, în vârstă de 32 de ani din Glasgow. Atacul a avut loc în casa tinerei din Linwood, Renfrewshire, unde acesta intrase cu forța, conform DailyMail.

Ea a mărturisit în fața judecătorului cum a fost forțată să imite un cățel, să-și mănânce genele și sprâncenele și cum i-a fost ciopârțit părul cu un cuțit. De asemenea, în timpul agresiunii, bărbatul i-a învinețit corpul din cauza loviturilor și i-a spart buza.

Pentru că individul era extrem de violent și a înțeles că nu îi poate face față, Danielle a început să se împace cu gândul că o să moară.

„Mi-a smuls genele și voia să le mănânc. De asemenea, mi-a smuls și o parte din sprâncene. Am ținut gura închisă cât am putut, dar tot cred că am înghițit câteva. Mi-a întors mâna la spate și m-a strivit de canapea. Mi-a băgat o pătură pe gât și am simțit că mă sufoc” a spus ea, adăugând faptul că a suferit tot felul de agresiuni până să înceapă cu adevărat tortura.

McNeill a dus-o apoi în bucătărie, unde a continuat să o agreseze: „M-a târât din camera în bucătărie, a luat un cuţit şi m-a întrebat dacă nu mi-ar plăcea o nouă tunsoare. Mi-a tăiat părul şi m-a obligat să mă târăsc precum un câine şi să latru”, a declarat tânăra.

Danielle a încercat să fugă, dar bărbatul a prins-o pe verandă și a început să o lovească cu pumnii în cap: „Stătea peste mine și îmi punea întrebări. La fiecare răspuns care nu-i plăcea, îmi dădea un pumn în față. A durat cam 30 – 45 de minute.”

După toată această tortură, femeia a reușit să părăsească locuința și să-și alerteze prietenii atunci când individul a adormit. Ulterior aceasta a depus o plângere la poliție și s-a întors acasă după ce s-a convins că bărbatul a fost reținut.

McNeill a pledat nevinovat în fața anchetatorilor. Procesul se va finaliza la sfârșitul acestei luni.

Sursă foto: Facebook

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite