Cum porţi corect şi stilat blazerul

De Diana Sorescu pe 02 mai 2011

Blazerul este o piesă vestimentară chic, ce se aseamănă cu sacoul însă este o idee mai lung, iar croiul puţin mai masculin. Învaţă de la vedete cum să-l porţi cu stil!

Blazerul, piesă must have

Orice fashionistă care se respectă are în garderobă cel puţin un blazer! Şi pentru că cititoarele unica.ro sunt femei pasionate de modă, iată câteva sugestii de purtare şi asortare venite chiar de la vedete!

Lungimea ideală a unui blazer este până la coapse, iar sistemul de prindere să fie doar într-un singur nasture. Poate fi purtat atât cu pantofi cu toc, cât şi cu tenişi.

Blazerul este o piesă cu atât mai specială cu cât poate fi mixat cu aproape orice! Victoria Beckham adoră să-l combine cu leggings de piele sau jeanşi skinny, cu tricouri oversized uni şi cu pantofi cu toc, un melanj minimalist, extrem de curat, de proaspăt şi elegant.

Rihanna deţine şi ea o multitudine de blazere, însă cel nude piersiciu este cu adevărat superb! Cântăreaţa a creat un ansamblu modern, tineresc, alăturând blazerului o pereche de pantaloni scurţi din blug, o bluză albă cu dungi transparente şi nişte pantofi adorabili, cu buline. Dacă nu eşti la fel de îndrăzneaţă precum Rihanna, înlocuieşte bluza cu un tricou alb, simplu. Efectul va fi acelaşi!

Următoarele două modele de blazere ne demonstrează că aceste itemuri vestimentare se potrivesc perfect şi ţinutelor de seară.

Gwyneth Paltrow a îmbrăcat o rochie mulată, minimalistă, beige prăfuit şi o pereche de sandale maro şi a plusat cu un blazer auriu, satinat. Ansamblu final este respiră eleganţă şi clasă.

La fel şi modelul pe negru, purtat cu rochiţă şi pumps gri din lac! Iată cum o ţinută simplă se metamorfozează într-un regal estetic datorită blazerului!

Pont! Pentru un efect maxim, poartă blazerele cu mânecile răsucite, indifert dacă ţinuta gândită de tine este un casual sau una glam!

Cum porţi corect şi stilat blazerul

Foto: Norhfoto, Hepta

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite