Politicienii, noile vedete din România

De Cristina Popa pe 14 ianuarie 2010

De la un timp, viaţa amoroasă şi stilul de viaţă al Elenei Udrea, Elenei Băsescu sau al lui Radu Mazăre par mult mai importante decât îndatoririle lor profesionale.
Nu doar artiştii şi oamenii de televiziune ajung să facă parte din marea familie a mondeniţăţilor. Pe lângă actori, cântăreţi şi fotomodele, o parte din personalităţile implicate în politică au ajuns şi ele… vedete.

Nicidecum datorită meritelor deosebite obţinute în funcţiile de bază, membrii de partid, senatorii, miniştrii sau europarlamentarii se bucură şi în momentul de faţă de o imagine publică solidă, mai mult sau mai puţin de invidiat. Vinovaţi? Mai mulţi – noi pentru că suntem curioşi, ei pentru că sunt avizi de faimă.

Pe principiul  „şi reclama negativă tot reclamă se numeşte”, aceştia reuşesc să se facă remarcaţi prin orice mijloc exterior spaţiului politic: pictoriale de modă în reviste glossy (Elena Udrea, Elena Băsescu), prezenţe constante la evenimente mondene (Mioara Mantale, Raluca Turcan), implicări în scandaluri de proporţii, ca personaj central sau ca „analist” şi, neapărat, participări la emisiuni comerciale tip tabloid sau de divertisment (Viorel Lis, Lavinia Şandru, Daciana Sârbu).

Concluzia? Opţiunea modului în care aleg să se facă remarcaţi şi la rubrica de monden, nu doar în cea care ţine de politic, rămâne aproximativ la latitudinea fiecăruia. Exită totuşi şi câteva excepţii.

Astfel, dacă la rubrica „vedete bine şi prost îmbrăcate” nu lipsesc aproape niciodată  fotografiile Ralucăi Turcan, ale Elenei Băsescu, Elenei Udrea sau ale primarului Constanţei, Radu Mazăre,  în publicaţiile de tip tabloid, viaţa amoroasă şi scandalurile provocate de acţiunile unor nume cu notorietate, par să fie substanţa materialelor editoriale. 

Preferaţii paparazzilor? Cei care, voit sau nu, se expun în ipostaze mai mult sau mai puţin stânjenitoare: Petre Roman şi noua lui familie, Elena Udrea şi salvamarii, Mioara Mantale şi apariţiile sale lipsite de orice inhibiţii (toples la malul Marii Negre), Elena Băsescu şi iubirile ei interzise, Radu Mazăre şi stilul de viaţă extravagant sau relaţia dintre Victor Ponta şi europarlamentarul Daciana Sârbu.

Foto: Arhivă Ringier

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"