Poftele îngraşă

De Erika Chivu pe 29 noiembrie 2009

De obicei, poftele încep să apară după-amiaza, între orele 15:00 şi 18:00, pentru că în acest moment al zilei scade glicemia, deci rămâi fără energie şi ai nevoie de un mic ajutor…
… ca să îţi păstrezi concentrarea. Dacă mai vezi şi ceva dulce la o colegă, e de ajuns ca să nu te mai poţi abţine.  

De dulciuri ne e pofta mai ales atunci când suntem trişti pentru că zahărul declanşează producţia de serotonină, care îmbunătăţeşte starea de spirit. La femei, asta se întâmplă în special înaintea menstruaţiei, când dulciurile compensează simptomele sindromului premenstrual – dispoziţia schimbătoare şi depresia.

De fapt, femeile poftesc, în general, la ciocolată, îngheţată sau prăjituri, în timp ce bărbaţii visează la hamburgeri, cartofi prăjiţi, pizza şi carne.

Din păcate, nu ştim să facem diferenţa între poftă şi foamea adevărată. Aceasta din urmă este o nevoie biologică de mâncare şi este resimţită fizic (te „roade” stomacul). Poftele, în schimb, vin dintr-o nevoie psihologică, nevoia de a umple un gol, de a alunga plictiseala sau tristeţea.

Nu sunt resimţite la nivel fizic şi, în general, se îndreaptă către un anumit tip de aliment. Pentru a calma foamea fizică ai putea să mănânci cam orice, atâta timp cât îţi umple stomacul. Pofta poate sa dispară în numai câteva minute dacă te gândeşti la altceva, îţi găseşti o ocupaţie sau bei un pahar cu apă. În schimb foamea nu dispare. Din contră, se intensifică dacă nu mănânci ceva.

Poftele sunt responsabile, de multe ori, pentru acumularea de kilograme pentru că ele ne fac să mâncăm alimente de care nu avem cu adevărat nevoie. O prăjitură nu conţine nutrienţi, nu prea ţine de foame, ba chiar îţi dă o senzaţie de moleşeală, uneori. Şi totuşi o mănânci, nu de foame ci pentru că îţi e poftă.

Cum faci să eviţi îngrăşarea fără a suferi în faţa alimentelor preferate? În primul rând, poţi să cedezi poftelor, însă fără să exagerezi. Două „pătrăţele” de ciocolată sunt de ajuns pentru a-ţi satisface dorinţa, nu este nevoie să o mănânci pe toată.

În al doilea rând, poţi să cauţi variante mai sănătoase şi mai puţin calorice. Dacă vrei ceva dulce, încearcă un fruct sau un iaurt cu fructe în locul ciocolatei, iar dacă ţi-e poftă de ceva sărat, mănâncă alune prăjite în loc de chips-uri.

În general, pofta dispare dacă îţi găseşti o ocupaţie care să-ţi acapareze toată atenţia. Încearcă o plimbare, o rundă de exerciţii sau o activitate casnică. Iar dacă ştii că nu te poţi abţine, pur şi simplu nu ţine în casa „tentaţii”, nici dulci, nici sărate.
 
Ce spun poftele despre tine

Unii spun că poftele nu apar din senin ci ele sunt un semn că organismul are nevoie de ceva. Mulţi au încercat să găsească explicaţii pentru dorinţele noastre alimentare, deşi subiectul este încă destul de controversat.

Ţi-e poftă de gustări sărate? Probabil că e din cauza unei deficienţe de minerale. Studiile au arătat că femeile care au o alimentaţie săracă în calciu poftesc la mâncăruri sărate mai des. Existăi şi o explicaţie: se pare că sodiul măreşte nivelul calciului din sânge, ceea ce păcăleşte organismul, cel puţin temporar.  

Mănânci multă ciocolată?
Acest aliment funcţionează ca un antidepresiv pentru că măreşte nivelul serotoninei. Cel mai adesea, pofta de ciocolată apare atunci când eşti tristă, obosită sau stresată.  

Pofteşti la alte dulciuri? Probabil pentru că ele îţi dau energie. Acelaşi efect îl au şi alimentele mai sănătoase, de exemplu cerealele integrale, numai că zahărul rafinat din dulciuri este absorbit în organism mult mai repede, deci îţi dă energie pe loc.
 
Nu pofteşti nici dulciuri, nici sărăţele, dar te gândeşti tot timpul la mâncare picantă? Cercetătorii cred că acest comportament este un semn că organismul tău nu-şi poate păstra echilibrul termic. Ce legatură este între temperatură şi condimente? Mâncarea picantă te face să transpiri, iar transpiraţia este mecanismul prin care corpul uman îţi păstrează temperatura atunci când e cald.

Foto: Shutterstock

Prima poză cu Florin Busuioc, după ce a fost externat din spital

Prima poză cu Florin Busuioc, după ce a fost externat din spital