Plantele care purifică aerul

Despre plante ştim, încă din copilărie, că “se hrănesc” cu dioxidul de carbon dintr-o cameră şi elimină, în schimb, oxigen. Dar unele fac mai mult de atât: scot din aer toxinele.


Un studiu publicat într-o revistă americană de horticultură arată că anumite plante pot să elimine din aer o serie întreagă de substanţe chimice, printre care şi compuşii organici volatili (benzen, toluen, octan, tricloroetilenă, etc.), consideraţi periculoşi pentru sănătate.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Georgia au testat 28 de plante ornamentale şi, printre ele, au găsit cinci capabile să facă o fitoremediere eficientă, adică să curăţe aerul de impurităţi.

Cele cinci super-plante care îţi pot curăţa aerul sunt hemigrafis (Hemigraphis alternata), iedera (Hedera helix), floarea de ceară sau hoya (Hoya Carnosa), Asparagusul, denumit popular şi umbra iepurelui (Asparagus densiflorus) şi regina purpurie (Tradescantia pallida).

În cadrul cercetării, plantele au fost puse într-un recipient ermetic, din sticlă, în care s-au introdus şi compuşii organici volatili ce se găsesc, în mod normal, în casele noastre.

Cele cinci plante menţionate au reuşit să curăţe eficient aerul din recipient, dar experţii sunt de părere că ar exista şi alte sute sau chiar mii de plante cu aceeaşi proprietate.

Cercetătorii nu ştiu încă de ce unele plante pot să realizeze fitoremedierea, iar altele nu. Ei plănuiesc să descopere şi alte plante cu aceleaşi proprietăţi, dar şi să afle de câte ghivece este nevoie pentru o casă lipsită de poluanţi.

Compuşii organici volatili, care se găsesc, probabil, în toate casele, au fost asociaţi cu mai multe boli, printre care astmul bronşic, infertilitatea şi diferite tipuri de cancer.
 
Ei sunt eliberaţi de covoare, obiecte din plastic, detergenţi, materiale de construcţii, solvenţi, vopsele, adezivi şi chiar de apa de la robinet.

În mod surprinzător, aerul din casă sau birou poate fi de 100 de ori mai poluat decât cel de afară. Compuşii organici volatili sunt mai periculoşi atunci când sunt eliberaţi într-un spaţiu închis,  dar, spun speciliaştii de la universitatea Georgia, metodele de testare a aerului sunt prea scumpe, în acest moment, ca să şi le permită oricine.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Sănătate
Vă recomandăm: