Cele mai spectaculoase şi rezistente plante de apartament!

De Libertatea pentru femei pe

Formele curioase, de rozetă sau de stea, culorile şi florile lor deosebite fac din plantele suculente decoraţiunile potrivite pentru un colţ verde, cu aer oriental.
Agavele, aloea sau planta-urechelniţă şi-au căpătat pe bună dreptate renumele de cele mai rezistente plante de apartament. Înrudite cu cactuşii, ele sunt foarte uşor de îngrijit, iar dacă pleci în vacanţă nu vor duce lipsa apei. Nici măcar frigul nu le dăunează, dacă temperaturile nu scad sub 5°C. Plantele suculente provin din regiuni aride, stâncoase sau friguroase şi sunt obişnuite să trăiască în condiţii dificile, cu puţină apă, dar cu multă lumină. Soarele este esenţial pentru dezvoltarea lor.

►Adaptate la ghivece

Agavele Familia lor cuprinde sute de specii, dar puţine sunt recomandate pentru interior. Agava victoria este, poate, cea mai frumoasă, în formă de glob şi frunze dungate cu alb. Aloe Dintre numeroasele specii, aloe vera este cel mai des cultivată la ghiveci pentru proprietăţile medicinale ale sevei. Planta înfloreşte la trei, patru ani de la cultivare. Echeveria Creşte sub formă de rozetă, iar frunzele cărnoase capătă nuanţe de verde-argintiu, roşu sau roz sub razele soarelui. Urechelniţa sau sempervivum Provine din regiunile montane ale Mediteranei, are formă de rozetă şi nuanţe diverse, de la verde, mov, roşu la portocaliu sau maron. Euphorbia O familie cu 7.500 de specii, dintre care cea mai cunoscută este „Coroana de spini”. Majoritatea au flori mici şi tulpini suculente, a căror sevă este toxică.

►Îngrijiri minime

Plantele suculente sunt rezistente la căldură şi la secetă. Este recomandat să le plantezi în vase de teracotă, fără smalţ, şi să le ţii într-un balcon însorit sau la o fereastră îndreptată spre sud. Udă-le numai după ce pământul s-a uscat la marginea ghiveciului şi toarnă apă în tăviţa vasului. La sfârşitul primăverii, le poţi muta în grădină, în plin soare, acolo unde alte flori s-ar ofili. Pentru ele, soarele este un balsam, le ajută să îşi păstreze culorile vii ale frunzelor şi să înflorească bogat.

►Fertilizatori pentru flori

Majoritatea plantelor suculente au forme curioase, iar frunzele şi tulpinile lor pot avea culori rar întâlnite în lumea vegetală. Florile, de asemenea, sunt spectaculoase, sub formă de trandafiri, steluţe, rozete sau clopoţei. Pentru a te bucura de ele în fiecare vară, adaugă fertilizatori în apa de udat, odată pe lună, din aprilie până în septembrie. Poţi folosi fertilizatori pentru cactuşi, cu o concentraţie scăzută de azot.

TOP 5 CELE MAI FRUMOASE

1 Floarea de piatră (portulaca): florile în culori variate, de la alb, crem, galben, la roşu şi grena, seamănă cu cele de măceş sau de trandafir.
2 Laptele cucului (euphorbia fulgens): flori albe, roşii, portocalii sau galbene, înşirate pe crengi asemeni florilor de măr.
3 Echeveria glauca: flori galbene-roşii, sub formă de clopoţei.
4 Sempervivum giuseppe: planta şi florile sub formă de stea sunt de un grena strălucitor. 
5 Laptele câinelui (euphorbia cyparisias): flori galbene, mici, adunate în buchete.
Foto: Thinkstock

Prince și Paris nu sunt copiii biologici ai lui Michael Jackson

Prince și Paris nu sunt copiii biologici ai lui Michael Jackson