Unica, ianuarie 2008: Plan de investitii

De Laura Davidescu pe 19 decembrie 2007

Fericirea produsa de mutatul sub acelasi acoperis cu iubitul sau iubita ar echivala cu peste optzeci de mii de lire sterline. Iar cea rezultata din discutia cu un vecin de scara sau de coada la hipermarket poate fi ajunge chiar si la patruj de mii! Ce de baaani! Nu stiu exact cine a facut studiul (e vorba, banuiesc, de celebrii “cercetatori britanici”, pe care ii ador pentru faptul ca au timp si bani sa cerceteze orice), dar povestioara inserata in articolul de la Cuplu din luna aceasta m-a facut sa-mi dau seama cat de bogata sunt. De mutat cu iubitul m-am mutat de mai multe ori, mai ales in timpul facultatii, caci chiriile cresteau incontinuu, cum o fac si acum, de altfel. Cu vecinii de bloc nu prea stau la taclale, dar cu cei de la cozi mi se mai intampla. Daca s-ar pune si vecinii de trafic la socoteala, sigur as intra, in maximum un an, in Top 300 de bogati!
Dupa ce mi-am facut calculele, am ajuns, cum era si firesc, la capitolul cum sa-i investesc. Case, masini, donatii la casele de copii si la adaposturile de animale? Banal!
Apoi, am apucat problema de la celalalt capat. Ce mi-ar trebui mie, de fapt? Pune-te in locul meu si da un raspuns. Nu te grabi. Stai macar cateva minute si cantareste-ti bine decizia, ca si cum ai fi o chestiune de viata si de moarte. TIMP! Nu-i asa ca ti-am ghicit raspunsul? In valtoarea cotidiana, timpul este resursa care ne da cele mai mari batai de cap.
Asa ca ca, incepand cu intai ianuarie, cu ajutorul vizionarilor cercetatori britanici, iti propun un plan de investitii extrem de avantajos. Investeste-ti castigurile emotionale in timp. Timp pentru tine si pentru cei ce-ti sunt dragi. Emotia revederii iubitului, tarziu in seara, dupa ce v-ati desprins dn trafic, e suficient de bogata pentru a-ti “cumpara” o cina in doi, intr-un restaurant la moda – recomandari gasesti in specialul Culinar – in care sa stati de vorba despre ce ati mai facut, ce idei v-au mai venit, despre orice si despre nimic. Bucuria cu care te intampina catelul plictisit de o zi de stat singur in garsoniera va plati cu varf si indesat sfertul de ora in care il plimbi dimineata prin parc, cu toate ca ai inca ochii carpiti de somn. Si vei castiga, suplimentar, putin aer curat si beneficiul exercitiului fizic.
Daca iti mai ramane ceva “maruntis” temporal, reimprieteneste-te cu stepperul sau cu alte sporturi. Idei despre metode si locuri in care sa arzi caloriile gasesti in Hot Spotul de fitness.
Acestea ar fi doar o mica parte din propunerile de “investitii” pe care le regasesti in Unica de ianuarie. Citeste revista repede si vei descoperi mult mai multe idei.
P.S. Multumesc tuturor cititoarelor si cititorilor care ne-au trimis felicitari si urari pentru aniversarea noastra de zece ani.
Va doresc si voua numai bine!
Sa aveti un an bogat!

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"