Ce patinoare s-au deschis în Bucureşti

De Nicoleta Galeteanu pe 06 decembrie 2010

Dacă pe pârtiile din ţară s-a dat startul la distracţia de iarnă, Capitala a deschis oficial sezonul de patinaj, odată cu inaugurarea patinoarelor în aer liber.
Gheaţa din Drumul Taberei este accesibilă de la sfârşitul lunii noiembrie, iar de curând patinoarele Floreasca şi Cişmigiu îi aşteaptă pe cei care încearcă patinajul artistic.

Patinoarul Drumul Taberei

Deschis primul, imediat după primul val de ger, patinoarul Drumul Taberei se întinde pe 1.800 de metri pătraţi, fiind cel mai mare dintre toate celelalte şi se numără printre cele mai moderne din ţară.

Patinoarul este deschis toată săptămâna, până la orele 02.00 în weekend.
O sesiune de două ore şi un sfert de patinaj costă 10 lei, de la luni până joi, între orele 12 şi 23, şi vineri, de la 12 la 17.15, iar în weekend, distracţia te costă 15 lei, când programul este prelungit până la 2 noaptea.

Vineri, patinoarul este accesibil de la ora 18, sâmbătă, de la 9 dimineaţa, în timp ce duminică, se deschide la 9 şi se închide la 23.00. Închirierea patinelor te costă 10 lei.

Patinoarul din parcul Cişmigiu

Cel mai popular patinoar din Bucureşti s-a deschis duminică seară în parcul Cişmigiu, iar dacă vrei să exersezi patinaj dimineaţa, între orele 10.00 şi 12.00 ai intrare gratuită.

În rest, de luni până joi şi duminică este deschis de la 10.00 până la 21.00, când te poţi plimba în sesiuni de câte două ore cu pauză de o oră, iar vineri şi sâmbătă te poţi distra toată ziua, începând cu 10 dimineaţa şi până la miezul nopţii.

Preţul biletului este de 10 lei, de luni pâna joi, şi 15 lei în restul săptămânii.

Patinoarul Floreasca

Şi Floreasca se laudă cu un patinoar numai bun de testat, pe bulevardul Mircea Eliade, deschis în fiecare zi, fără excepţie, până la 12 noaptea.

Programul începe de la 10, iar patinajul durează două ore, cu pauză de o oră. Intrarea este 15 lei, iar dacă nu ai patine poţi să închiriezi cu 15 lei perechea.

De asemenea, şi patinoarele Unirii, Herăstrau şi Tineretului urmează să se redeschisă la finalul săptămânii.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Carol, fiul lui Șerban Ionescu și al Magdei Catone, este la fel de talentat ca părinții săi

Carol, fiul lui Șerban Ionescu și al Magdei Catone, este la fel de talentat ca părinții săi