Credeţi că pasca îngraşă?

De Alin Ionescu pe

Pasca este una dintre mâncărurile mele preferate. De fiecare dată când vine Paştele mă bucur ca un copil de splendoarea culinară a evenimentului.
Cozonacul, pasca, ouăle roşii îmi evocă de fiecare dată copilăria, tărâmul fericirii mele necondiţionate, în care familia strânsă în jurul mesei şi poveştile adulţilor mă făceau să particip la pulsul unei lumi misterioase, care mă absorbea în întregime.

Astăzi, în lumea grăbită a mileniului, întâlnirea familiei de Paşte e un eveniment la limita mondenităţii, care pare a-şi fi pierdut culoarea, semnificaţia şi gustul. Am auzit oameni întrebându-se „Unde-ţi petreci concediul de Paşte?”. Mi-e teamă că cea mai mare sărbătoare creştină a devenit un soi de pretext pentru un scurt concediu.

Iar culinar vorbind, proliferează reţetele de cozonaci şi pască cu conţinut scăzut de E-uri, grăsimi şi alte substanţe considerate a fi periculoase pentru sănătate. Am văzut deunăzi că deja faimosul Gheorghe Mencinicopschi oferă reţete pentru cozonaci iar asta mi s-a părut chiar o schimbare spectaculoasă.

Ştiu că pentru femeile din familia mea reţetele de cozonac şi pasca erau adevărate secrete profesionale. Pufoşenia cozonacilor era pentru mătuşile mele pretext de maximă mândrie. Şi nici prin cap nu mi-ar mi-ar fi trecut ca un medic să ajungă vreodată să fie considerat un maestru al cozonacilor.

Adevărul este că pasca şi cozonacul îngraşă. Iar doamnele, mereu atente la siluetă, sînt foarte prudente cînd vine vorba de făinoase, fie ele şi pascale. Nu e deloc de condamnat atitudinea asta, doar că, pasca şi cozonacul nu sunt nişte simple alimente, îmbibate de carbohidraţi, grăsimi şi fibre.

Faptul de a ne fi obişnuit să privim hrana într-un mod atît de ştiinţific şi desacralizat ne poate feri de kilograme în plus, dar ne si poate sărăci sufleteşte. Îmi permit, totuşi, şi doar cu ocazia Paştelui, o sugestie către toate femeile obsedate de siluetă: mâncaţi puţină pască şi o felie de cozonac şi mestecaţi-le încet. Veţi simţi în gură un gust pregnant de copilărie, un gust care nu se compară cu nici un alt gust de pe pămînt. 

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica