Pantofii comozi, din nou la modă

Primăvara 2010 se anunţă mult mai frumoasă dacă priveşti tendinţele în materie de încălţăminte: pantofii şi sandalele comode revin la modă! Nu e de mirare că lumea …
… modei revine la tocurile medii, mici sau la încălţămintea complet fără toc.

Pantofii înalţi sunt dificili şi ne aduc la sfârşitul zilei monturi, bătături, probleme musculare şi afecţiuni ale tendoanelor piciorului, dar ne subţiază silueta şi alungesc piciorul! Şi pentru câteva avantaje suntem pregătite să suferim, literalmente!
Victoria Beckham renunţă pentru o zi la tocurile ameţitoare şi presa de modă se comportă ca şi cum lumea s-a răsturnat. O prietenă îmi povestea că în nouă luni de sarcină nu a putut renunţa la tocuri pentru că ameţea în balerini sau pantofi sport. Greu de crezut, dar adevărat!

Există foarte multe femei care nu pot merge decât pe tocuri, iar în aceste cazuri pantofii înalţi devin un mod de viaţă. Ele sunt încântate de creaţiile extravagante şi mult prea înalte ale lui Alexander McQueen, în timp ce alţi designeri se reprofilează către comod şi purtabil.

Max Azria prezintă tocuri şi platforme din plută în colecţia Herve Leger, iar Karl Lagerfeld se inspiră din Olanda şi încalţă modelele cu pantofi Chanel cu talpă din lemn. Marcă pariziană care face şi desface trenduri dă startul unei primăveri în care vom fi foarte comod încălţate!

Femeia Marc Jacobs va purta în primăvară sandale şi pantofi fără toc, iar Ann Valerie Hash îşi încalţă modelele cu tenişi simpli din pânză. Casa de modă Chloe urmează stilul atenian de încălţăminte şi ne propune modele din piele şi pânză împletită în jurul piciorului, cu o talpă fină şi plată.

Chiar şi Miuccia Prada, creatoare dedicată pantofilor cu toc foarte înalt, a inclus în prezentarea ei modele cu tocuri joase cu accente din perspex transparent, cu tocuri sau talpă din plexiglas. Accesoriile transparente sunt un alt trend de urmărit pentru sezonul următor! 

Lasă-te inspirată de tendinţele din capitalele modei şi ultimele apariţii din magazinele autohtone, pentru a putea investi apoi într-o pereche de pantofi sau sandale în vogă!

Dacă te afli în acea categorie a femeilor pentru care un pantof fără tocuri nu intră nici măcar în discuţie, îţi oferim câteva ponturi pentru un mers graţios pe tocuri foarte înalte!

Caută să cumperi pantofii cu o jumătate de număr mai mari, pentru că picioarele se vor umfla puţin oricât de comozi crezi tu că vor fi pantofii. Atunci când pantofii nu te strâng, mersul este mult mai confortabil şi nu vei ajunge acasă cu dureri îngrozitoare.

Atunci când porţi tocuri, greutatea ta se sprijină pe partea din faţă a labei piciorului şi pe degete, ceea ce înseamnă că vei avea cu totul alte mişcări în mers. Experţii recomandă să atingi pământul în acelaşi timp cu tocul şi cu vârful pantofului, pentru a nu pune prea multă presiune nici pe degete dar nici pe gambă.

Este important să faci paşi ceva mai mari atunci când mergi pe tocuri înalte, pentru că asta îţi va garanta o postură graţioasă, cu spatele foarte drept.

Ţi-am pregătit şi o galerie foto cu modele de încălţăminte din magazinele autohtone!

Foto: Imaxtree, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Modă
Vă recomandăm: