(P) Recomandări pentru a completa o garderobă de toamnă în tendințe – piese de bază

De unica pe 14 noiembrie 2018

Chiar dacă fluctuațiile de temperatură pun reprezentantele feminine în dilemă vizavi de ce e mai potrivit să îmbrace, specialiștii recomandă completarea garderobei cu piese de vestimentația de bază în sezonul  rece. Desigur că ulterior accesorizarea sau mixajele pot fi realizate de fiecare după bunul plac și în raport cu ce e în tendințe.

Mathilde, magazin online de îmbrăcăminte dedicat femeilor, a sesizat nevoia acestora de a alcătui ținute din cele mai diversificate, dar totodată care să le ofere protecția termică necesară, astfel că a dezvoltat articole de îmbrăcăminte care să îmbine cele două calități și să ducă confortul acestora la alt nivel.

Desigur că linia de la estetic la inestetic este una deosebit de subțire și fiecare în parte trebuie să realizeze alegeri echilibrate, respectiv care să le pună în avantaj corpul, să le reprezinte, să le completeze totodată și o stare de spirit pe măsură. În acest mod vor putea influența, la rândul lor, într-un mod pozitiv și starea celor din jur.

  • Trench-urile

Realizate din tafta sau fâș deopotrivă, acestea sunt piese de vestimentație în mare vogă în această toamnă. Sunt și recomandarea designerului Mathilde pentru completarea unor ținute trendy, fiind ideale în o varietate de mixaje de articole de îmbrăcăminte.

Spre exemplu un trench dama din tafta, cu carouri, regăsit în colecția de toamnă propusă de Mathilde, este completarea ideală pentru un outfit alcătuit din o fustă sau o rochie cel mult de lungime medie, alături de o cămașă sau o bluză din cașmir. În partea de încălțăminte ar oferi o conturare de bun gust a imaginii o pereche de botine sau cizme scurte.

  • Compleurile

Pentru cele care sunt interesate să încerce și altceva decât combinațiile clasice cu care este obișnuită majoritatea, un compleu alcătuit din pantalon și hanorac din jerseu, spre exemplu, este o alegere inspirată. Și în cadrul magazinului online Mathilde se regăsește un astfel de concept, ce are la bază un jerseu roz somon peliculizat cu textură sidefie – pe cât sună de pretențios, pe atât este acesta de bun gust. Definiția eleganței, poate fi purtat în zilele domole de toamnă, în combinație cu o pereche de stiletto în culori tomnatice, de ce nu? Astfel eleganță cunoaște alte cote.

Se stie despre pantaloni, care sunt de altfel piese de rezistență în ținute, că pot fi ajutorul ideal pentru a alcătui ținute stilate, care să încânte orice privire printr-un efect stilistic deosebit. Modelele propuse de Mathilde vizează o varietate de stiluri, astfel că sunt ideali pentru a completa outfit-uri senzaționale, spre care vor ținti numai adevăratele iubitoare de modă.

  • Rochiile

De asemenea din rândul pieselor de rezistență a garderobei de toamnă, acestea sunt ideale pentru a imortaliza apariții de senzație. Alese corect, rochiile pot da o altă definiție eleganței feminine. Este anotimpul ideal pentru ca publicul feminin să își evidențieze atuurile, completând rochia cu un trench damă sau o jachetă pe măsură.

De zi sau de seară, de lungimi, culori și designuri din cele mai variate, rochiile propuse pe Mathilde.ro constituie o adevărată încântare pentru publicul feminin. Gândite în așa fel încât să se încadreze perfect în decorul de toamnă, acestea aduc o notă sublimă de senzualitate purtătoarelor, evidențiindu-le trăsăturile feminine fine. Se evidențiază acestea prin paleta coloristică atent selectată, dar și prin elementele decorative care atrag privirile.

Pătrățelele, broderiile florale în culori intense, motivele geometrice sau tradiționale, dar și dantela sunt detalii care completează rochii aparte, ce fac furori în rândul fashionistelor.

  • Tricotajele

Desigur că nelipsite în acest sezon sunt tricotajele. Acestea au revenit în forță în moda urbană și domină preferințele modelele ce au la bază materiale naturale. Sunt ideale pentru că reușesc să contureze o nouă definiție a confortului. Sunt moi, plăcute la atingere și nu încomodează în contactul cu pielea. Cu siguranță că oferă o cu totul altă imagine ținutelor mai ales în cele ce mizează pe suprapuneri. Sunt o recomanare în mod deosebit toamna, dar sunt potrivite și la tranzacția dintre anotimpuri.

Sunt idei de vestimentație în tendință, care pun accent atât pe partea de estetică, dar mai ales pe cea funcțională, de protecție împotriva temperaturilor scăzute specifice sezonului. Cele interesate de completarea unei garderobe aparte, care să le ofere mereu soluții pentru orice ieșire, găsesc răspunsurile dorite pe www.mathilde.ro.

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"