(P) Cafeaua, de la savoare la sănătate

De unica pe 22 noiembrie 2018

Istoria cafelei datează încă din secolul XV, iar de-a lungul timpului a fost înconjurată de legende și mituri ce mai târziu au fost demontate. Originea boabelor de cafea se consideră a fi Etiopia, dar prima dovadă a consumului de cafea își are locul într-o mănăstire din Yemen. De-a lungul timpului cafeaua a fost asociată cu diferite afecțiuni, cum ar fi bolile cardiovasculare, fiind catalogată ca o băutură dăunătoare organismului. Demontând aceste mituri,  studiile recente au demonstrat că, dimpotrivă, cafeaua are o mulțime de beneficii pentru sănătate. Mai mult decât atât, a fost demonstrată o legătură între consumul de cafea și o rată mai scăzută a mortalității și, ironic, a bolilor cardiovasculare. Motivul pentru care cafeaua a fost considerată nocivă este faptul că întotdeauna i-au fost asociate diferite vicii, cum ar fi fumatul.

Cum ne face cafeaua mai sănătoși

Studiile recente au confirmat faptul că o ceașcă de cafea pe zi previne boli cum ar fi: Parkinson, Alzheimer, diabet și afecțiuni ale ficatului. Aceasta îmbunătățește funcțiile cognitive, conține antioxidanți și reduce riscul unei depresii. Calitatea cafelei este foarte importantă, iar cea mai bună metodă prin care o putem prepara este acasă. O pungă de cafea boabe râșnită chiar în bucătăria ta, apoi preparată după bunul plac, este cel mai bun mod în care poți savura această „licoare magică” despre care se spune că ne face cu adevărat mai fericiți.

Cum ne ajută cafeaua să slăbim

În majoritatea suplimentelor de pe piață ce ne promit kilograme pierdute rapid se regăsește cofeina, ceea ce nu este deloc surprinzător. Cafeaua este una dintre puținele substanțe naturale ce ajută la arderea grăsimilor. Cofeina crește rata metabolică, ridică nivelul adrenalinei și ajută în procesarea grăsimilor și felul în care acestea sunt stocate de către organism. În cazul persoanelor ce suferă de obezitate, s-a observat o creștere cu până la 29% a arderilor și un nivel energetic mult mai mare. Alături de o dietă echilibrată și exerciții fizice, cafeaua ne promite un corp sănătos, o minte sănătoasă și un adevărat scut împotriva dăunătorilor externi.

Cum ne protejează cafeaua ficatul

În ziua de azi, stresul și un stil de viață agitat cresc riscul bolilor de ficat, un organ căruia îi sunt atribuite sute de funcții foarte importante. Multe dintre afecțiunile ficatului pot duce către ciroză, stadiu în care organul începe să fie înlocuit de țesut cicatrizat sau, mai grav, cancer. Cafeaua protejează împotriva factorilor dăunători și riscul de a face ciroză sau cancer este cu 40% mai mic la persoanele care consumă zilnic cafea. Ținând cont de faptul că cei care consumă cafea sunt mai feriți de boli, diferite studii indică faptul că această băutură ne ajută să trăim mai mult.

Cafeaua trebuie consumată cu moderație, excesul provocând insomnii sau probleme digestive. Forma în care ar trebui băută pentru a-i potența beneficiile este cea mai simplă, fără zahăr sau lapte. Dar, pentru cei care preferă un gust diferit, din nou, moderația este cea mai puternică armă. Antioxidanții și beneficiile pe care ni le oferă cafeaua sunt diluate de o cantitate prea mare de zahăr sau lapte.

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional