Se schimbă „atmosfera” astrală

De Corina Buhagiar pe 10 februarie 2010

Starea vremii nu ştim dacă se schimbă, dar subtil, de joi atmosfera capătă cu totul altă culoare. Pregăteşte-te pentru mai mult idealism!

Mercur a părăsit semnul Capricornului, aşa că gândurile noastre nu vor mai fi atât de orientate spre lucruri concrete, realizări palpabile, cât pentru planuri de viitor, căutarea unor soluţii ingenioase şi renunţarea la ideile vechi şi rigide. Intrând în Vărsător, Mercur ne va orienta atenţia spre acele adevăruri despre viaţă la care nu umblăm foarte des.

Dar acum vom putea simţi nevoia să le revizuim sau chiar să le schimbăm dacă constatăm că nu mai sunt de actualitate. Gândurile noastre prind aripi, îndrăznim să visem mai mult, să dorim schimbarea chiar dacă e riscantă. „Mai binele este întotdeauna duşmanul binelui” spune un proverb. Vibraţia Vărsătorului ne aduce însă curajul schimbării, cel puţin la nivel de gânduri sau concepte mentale.

Tot acum Venus părăseşte Vărsătorul pentru a intra în Peşti. Dacă până acum erai tentată să socializezi, să schimbi impresii cu prietenii şi să flirtezi veselă şi detaşată, de azi emoţiile capătă o mai mare profunzime şi duioşie. În Peşti, emoţiile se manifestă cu mai multă căldură decât în Vărsător, iar oamenii tind să devină mai sentimentali. Până mai ieri te interesa să „daţi bine” în ochii societăţii.

De azi simţi nevoia să te pui în acord cu inima ta, fără să-ţi mai pese de părerea altora. Eşti gata să faci gesturi ca cel de la sfârşitul lui „Jurnalul lui Bridget Jones” când ea aleagă aproape dezbrăcată prin zăpadă după el… În Vărăstor Venus ţintea spre ideal, în Peşti e gata să ofere compasiune şi iertare… Nu e el perfect, nici vorbă, dar e iubitul tău!…

Foto:Shutterstock

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional