(P) 6 locuri incredibile pe care să le vezi în Kefalonia

De Unica.ro pe 02 august 2018
Kefalonia îți oferă un spectacol vizual încă de cum ai pășit aici, începând de la colinele montane ce par că năvălesc în apele turcoaz ale Mării Ionice și până la orașele colorate ce sunt umbrite de păduri dese de pini pitici (o specie de conifere ce crește doar în acest loc din Grecia). 

Cea mai mare și muntoasă dintre insulele ionice, Kefalonia nu este nici pe departe luată cu asalt atât de mult de turiștii străini, așa cum se întamplă în cazul insulei vecine, Zakynthos, păstrându-și astfel farmecul tradițional și obiceiurile milenare atât de frumoase. Descoperă Kefalonia în această vară, într-un sejur de 6 nopți cu autocarul de la Europa Travel, la tarife accesibile începând cu numai 99 euro + 339 lei/persoană!

Romancierul Louis de Bernières spunea despre Kefalonia că este insula ce îți insuflă nostalgie … Și chiar dacă poposești în cosmopolita capitală Argostoli vei putea descoperi aici farmecul tradițional al Greciei. În plus, pitorescul se combină perfect cu istoria și cultura, așa că poți vizita în oraș Muzeul de Arheologie cu numeroase artefacte din epoca elenistică sau romană, dar și Teatrul Kefalon, unul dintre cele mai cunoscute din Grecia. Descoperă Argostoli într-o plimbare la pas fie în centrul istoric arhiplic de viluțe neoclasice pastelate, fie pe faleza mozaicată ce îți oferă priveliști excelente spre golful unde se retrag  țestoase Caretta Caretta, specie protejată prin lege.

Votată drept plaja cu cele mai dramatice peisaje din Grecia, Myrtos Beach nu trebuie ratată de către niciun turist care ajunge în Kefalonia. Pietricelele albe perfect șlefuite intră în contrast direct cu apele turcoaz ale mării și cu muntele din calcar de pe care sportivii se aventurează în sesiuni de skydriving sau paragliding.

Se spune că în Kefalonia magia poate fi simțită în Peștera Melissani, acolo unde zeii s-au jucat cu natura, binecuvântând locul cu cele mai surprinzătoare peisaje. Dacă te plimbi cu barca pe lacul cu apă salmastră ce are nuanțe de la azuriu la violet, în funcție de razele reflectate de soare, gondolierul îți va spune legenda locului, destul de tragică de altfel, despre care se zice că ar fi dus la formarea acestei grote unice în Grecia.

Saint Tropez-ul Kefaloniei este chiar satul pescăresc Fiskardo aflat în partea de nord a insulei, fiind preferat de multe personalități și VIP-uri de-a lungul timpului, ca Madonna, Paris Hilton, Jon Bon Jovi, Richard Gere, Leonardo Di Caprio, Steven Spielberg sau Oprah Winfrey. Fiskardo a intrat sub protecția statului, fiind singurul loc de pe insulă care a scăpat intact în urma celui mai puternic cutremur ce a distrus aproape 90% dintre clădirile de patrimoniu ale Kefaloniei.

Turiștii pasionați de turismul ecumenic vor găsi pe insula Kefalonia unele dintre cele mai impresionante edificii de cult, dintre care și Mănăstirea Agios Gerasimos aflată pe o coastă a Muntelui Enos, în apropierea satelor Fragata și Valsamata, cunoscute pentru numeroasele podgorii de viță de vie. Mănăstirea este dedicată Sfântului Gerasimos care a murit într-o peșteră în Kefalonia, pe locul căreia se află astăzi capela supranumită de localnici Noul Ierusalim, datorită numeroaselor icoane bizantine pe care le găzduiește.

Dacă ești pasionat de istorie, cea mai mare insulă din Marea Ionică este ticsită de situri arheologice, castele venețiene și edificii din epoca bizantină. Însă, unul dintre cele mai interesante și controversate locuri istorie îl vei găsi în zona Krania, aflată la 3 km est de Argostoli. Zidurile Ciclopice sunt datate din timpul civilizației miceniană și făceau parte dintr-un vast complex de temple și orașe antice. Astăzi, printre ruinele zidului fortificat se regăsesc și pietrele de temelie ale unui templu doric închinat zeiței Demetra și fiicei sale, Persefoni.

De Mădălina Isar

Oferte Speciale Sejur Kefalonia

Hotel Kalypso 2*+ – Poros – tarife de la 99 Euro + 339 lei/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun, transport autocar, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Dovada clară că Iulia Vântur și Salman Khan au o relație apropiată

Dovada clară că Iulia Vântur și Salman Khan au o relație apropiată